Suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, a creat această comisie pontificală în 2014 ca răspuns la scandalul preoţilor pedofili care a discreditat Biserica Catolică.
Vineri, papa Francisc a criticat din nou „gestionarea defectuoasă” din partea conducerii Bisericii Catolice a acestui „teribil flagel”.
„Nu vă descurajaţi când pare că puţine lucruri se schimbă în bine. Perseveraţi şi mergeţi înainte”, le-a spus el membrilor nou numiţi ai comisiei.
„Folosiţi-vă competenţele şi expertiza pentru a ajuta la repararea unui teribil flagel din Biserică, lucrând pentru a ajuta diferitele biserici particulare” din întreaga lume, a precizat pontiful.
Papa a invocat în special inegalităţile din Africa, Asia şi America de Sud, unde victimele nu beneficiază de acelaşi ajutor ca în ţările din emisfera nordică şi unde programele de formare a clerului sunt insuficiente.
„Nu este normal ca în cele mai prospere părţi ale lumii să existe programe de prevenire bine structurate şi bine finanţate, în care victimele şi familiile lor sunt respectate, în timp ce în alte părţi ale lumii victimele suferă în tăcere, fiind poate respinse sau stigmatizate atunci când încearcă să iasă în faţă pentru a povesti agresiunile suferite”, a subliniat pontiful.
Comisia pontificală s-a confruntat cu o serie de probleme încă de la înfiinţarea sa, două victime demisionând din organizaţie în 2017, în timp ce în martie, cel mai influent membru al acesteia, Hans Zollner, a renunţat la rândul lui la funcţii.
Zollner, ultimul membru fondator rămas, a acuzat comisia de probleme structurale şi de lipsă de transparenţă.
Francisc a încercat să consolideze comisia, integrând-o în departamentul Vaticanului responsabil cu tratarea cazurilor de agresiune sexuală comise de clerici. De asemenea, comisia a încheiat în aprilie un nou acord cu dicasterul (ministerul) Vaticanului pentru evanghelizare.
Şeful dicasterului pentru evanghelizare, cardinalul Luis Antonio Tagle, a recunoscut la momentul respectiv că a comunica bisericilor din alte regiuni legile şi orientările impuse de Vatican reprezintă o provocare.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XSa spanzuram câțiva popi catolici pedofili cu matele acestui papă satanist si astfel vom ajuta cel mai mult copiii abuzați.
-
corect