Papa Francisc, într-un interviu acordat Associated Press, a dat asigurări cu privire la starea sa fizică şi a infirmat zvonurile privind o recidivă. Cu toate acestea, Suveranul Pontif a dezvăluit că diverticuloza, pentru care a fost operat de urgenţă în iulie 2021, a “revenit”.
În ceea ce priveşte durerea de la genunchi, mica fractură osoasă cauzată de o căzătură s-a vindecat din fericire fără intervenţie chirurgicală, după ce a fost supus unei terapii extinse cu laser:
“S-ar putea să mor mâine, dar este sub control. Sunt sănătos”.
De asemenea, el a informat că nu a luat niciodată în considerare emiterea unor reguli care să reglementeze viitoarele demisii papale şi că intenţionează să continue cât mai mult timp posibil ca episcop al Romei:
“Am o stare de sănătate bună. Pentru vârsta mea, sunt normal”.
În interviul acordat agenţiei americane au fost abordate mai multe subiecte, printre care şi problema homosexualităţii.
Papa Francisc a criticat legile statelor care incriminează homosexualitatea, numindu-le “nedrepte” şi afirmând că Dumnezeu îşi iubeşte toţi copiii aşa cum sunt. El a făcut apoi apel la episcopii catolici să primească persoanele LGBTQ în biserică:
“A fi homosexual nu este o crimă”.
În ce priveşte episcopii, a adăugat el, poate că aceştia ar avea nevoie de un proces de schimbare pentru a recunoaşte demnitatea tuturor: “Aceşti episcopi trebuie să facă un proces de convertire şi să folosească tandreţea, cea pe care Dumnezeu o are pentru fiecare dintre noi”.
În ajunul celor 10 ani de pontificat, Papa şi-a analizat slăbiciunile: alegerea sa a fost întâmpinată cu un sentiment de “surpriză” pentru un Papă sud-american, apoi a venit disconfortul “când au început să-mi vadă defectele şi nu le-au plăcut”, a spus el.
“Singurul lucru pe care îl cer este să mi le spună în faţă, pentru că aşa creştem cu toţii, nu?”. Francisc l-a lăudat pe Benedict ca fiind un “gentleman” şi a spus despre moartea sa: “Am pierdut un tată”, “pentru mine a fost o siguranţă”, “am pierdut un bun tovarăş”.
Papa Francisc a precizat că nu condamnă criticile care au apărut în ultimele săptămâni, inclusiv cartea cardinalului Gerhard Mueller (“In Buona Fede”).
“Dumneavoastră preferaţi ca ei să nu critice, de dragul liniştii, dar eu prefer ca ei să critice, pentru că asta înseamnă că există libertate de exprimare. Dacă nu, ar fi o dictatură la distanţă, cum o numesc eu, în care există împăratul şi nimeni nu-i poate spune nimic. Nu, lăsaţi-i să vorbească deoarece critica te ajută să creşti şi să îmbunătăţeşti lucrurile”.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
Xdupa cate stiu preotii catolici nu au voie sa se insoare ….
de ce? habar n-am, asa ca nu va mirati de cele ce se mai intampla in lume…………………….
Nu mi se normal sa se ia apararea homosexualilor sa fie clar!
-
pai le ia apararea fiindca, probabil ,nici el ,de mult timp nu mai este virgin si atunci ,ce sa faca omul, doar nu s-o condamna pe el! Numai ca ,acest papa, se face ca nu stie ca Dumnezeu a pedepsit, in Antichitate , Sodoma si Gomora(le-a ars de pe fata Pamantului, tocmmai pentru acest pacat! Sa vina sa spuna ca ” Dumnezeu îşi iubeşte toţi copiii aşa cum sunt” este, evident o blasfemie… Ce mai ,sunt zilele din urma pe Pamant, asa cum spune in Apocalipsa, iata ajuns un mos-papa sa adauge la Biblie girul unui pacat grav!
papa , slujitorul satanei, pe pământ!!! La judecată, Dumnezeu va trebui să-și ceară iertare pentru Sodoma ????Papa chiar că este satana
Conform papei nici pedofilia nu este o crima si asa si este, nu?
Hai ca ne-ai convins, tataie! Pupati-as moastele matale…
Acestui antipapa, i s-a dat misiunea vietii sale de-a desființa si de-a arunca la gunoi, Adevarul crestin, reprezentat prin Dogma.
“Homosexualitatea nu este o crimă, anumite legi sunt nedrepte” Care legi bai, popo? Cele bisericesti sau cele lumesti ?
-
Si la asta te pricepi ? Mai , eu cred ca esti din familia Einstein ?
-
Esti si de alta orientare pekinez nervos? Nici nu ma asteptam la altceva…
-
Păgân popa asta , ce mai. Satana.
Tov. Papa nu a auzit de Sodoma si Gomora…..neaparat, a dat in mintea copiilor!