Astfel, Marea Britanie ar fi desfăşurat în Ucraina aproximativ 50 de militari dintr-o unitate a sa de elită cunoscută sub numele de “forţe speciale”, au relatat miercuri BBC şi The Guardian, citând unul dintre documente.
S-ar părea că şi alte ţări membre NATO ar avea unităţi similare pe teren, de exemplu, Franţa şi SUA cu aproximativ 15 militari fiecare. Potrivit relatărilor, nu rezultă clar din document unde se află exact aceste forţe speciale şi ce fac acestea pe teren în realitate.
De regulă, Ministerul Apărării britanic nu oferă detalii despre astfel de misiuni ale forţelor speciale şi nu a dorit să comenteze respectivele informaţii atunci când a fost întrebat.
Totuşi, marţi, ministerul a postat pe Twitter o reacţie generală la respectiva scurgere de informaţii, afirmând că documentele apărute în public conţin un “grad serios de inexactitate”.
Afirmaţiile din aceste documente nu ar trebui luate “ca atare”, întrucât există pericolul de răspândire de dezinformări, adaugă ministerul.
Ceea ce par a fi documente clasificate ale agenţiilor de informaţii americane circulă online de câteva săptămâni – adeseori pe canale proruse-, iar detaliile aparent de informaţii operative despre războiul din Ucraina au atras o atenţie deosebită.
Presa americană publică de mai multe zile materiale sensibile despre ambele părţi beligerante, fără a publica documentele în sine. Nu este clar cine a publicat documentele.
Autorităţile americane investighează în prezent autenticitatea documentelor şi originea scurgerilor de informaţii. Potrivit New York Times, mai multe documente originale au fost publicate online în forma lor iniţială, iar ulterior au apărut, se pare, versiuni manipulate.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XO stire aiurea, f. bine, si ce daca?
Si marmota invelea ciocolata in staniol ???!!!!!
Pai bolsevicii cati sirieni au cooptat in razboi ? dar din celelalte state foste membre in jegul de URSS ? acum ca se pare ca rusnacii s au impotmolit , altii sunt de vina , nu ?
Gunoaie au fost , gunoaie vor ramane