Peste 600 de persoane au fost rănite în ultimul bombardament rusesc asupra uzinei siderurgice Azovstal, a declarat primarul Vadym Boychenko la televiziunea ucraineană. Edilul susţine că numărul răniţilor a crescut după ce forţele Kremlinului au aruncat bombe asupra unităţii medicale improvizate din interiorul oţelăriei.
„Ştiţi deja că au aruncat bombe asupra spitalului, bombele au distrus spitalul, iar acesta este un semn de crimă de război, pentru că numărul răniţilor înainte de asta era de 170, iar acum este de peste 600″, a spus el, potrivit Sky News.
Săptămâna aceasta, comandantul militar ucrainean ascuns în interiorul oţelăriei Azovstal din Mariupol a declarat că o bombă a lovit un adăpost din cadrul uzinei.
Maiorul Serhiy Volyna, comandantul Brigăzii 36 a armatei ucrainene, a spus că bomba a aterizat în apropierea spitalului de campanie, unde sute de persoane primeau tratament.
Uzina siderurgică este ultima rezistenţă a trupelor ucrainene în interiorul oraşului portuar Mariupol din sudul ţării, care este acum ocupat aproape în întregime de forţele ruseşti.
Se crede că sute de civili sunt adăpostiţi în adăposturile antiaeriene de sub complexul industrial, alături de soldaţi, puşcaşi marini şi medici.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XDe ce nu se predau si gata! Hopa, astia sunt baietii cu svastici din Batalion Azov cu sediul la Mariupol. Nasol pentru ei, sa zica mersi daca ii trimit in Siberia si nu-i executa!
-
De ce sa nu va trimitem pe voi, sosocarii, inapoi in rusia? Oricum, in caz de razboi, va predati lor si luptati contra Romaniei pe o rubla ruginita si o sticla de vodka ieftina!
-
Gresesti, sunt gata sa lupt impotriva rusilor sa apar politicienii nostrii cinstiti si patrioti, sa apar bogatiile naturale si terenurile fertile exploatate de corporatii externe, care ne platesc salarii mari si grase. Sunt gata sa lupt pentru libertatea de a fi protejat prin vaccinare si restrictii chiar si pentru rosu in gat! Dupa cum vezi sunt foarte pornit impotriva rusilor!
-
De ce nu te duci în Ucraina sa lupți alături de azovisti? Aia care se ascund în spatele civililor și se considera mari viteji! În rest poți jigni fiindcă internetul îți permite! Ți-ai pus intrebarea vreodată ca civilii de ce nu pot ieșii de acolo? Atâtea știri false lansați voi sorosisti consusi de un om senil!
-
cred ca ai dreptate
eu nu mai cred in comunicarile ucrainienilor. -
Daca vor iesi afara si se vor preda, fara o terta parte care sa supreavegheze procesul, vor fi omorati. Cei care cred in cuvantul rusilor, isi semneaza singuri condamnarea la moarte.
-
De unde ști?
-
@EU: ti-a raspuns Doru Cascadoru mai jos putin
-
-
-
-
Pentru ca nu toti sunt lasi ca tine si ca familia ta, lasi din tata in fiu.
-
Dar tu, de erou ce ești scri de aici și nu ești acolo să lupți, este?
-
Prostalaii azovisti s-au filmat si postat impuscand prizonieri rusi si torturand civili, se intelege de ce nu se pot preda!
-
Minciuni, minciuni, minciuni, propaganda si vome, asa sa te bata Dumnezeu pe cum minti.
-
Mai fifilica nu poti sa porti un dialog civilizat in divergenta de opinii.Nimeni nu mai crede nici propaganda facuta de toate posturile TV din tara si cu atat mai mult comunicatele rusilor sau ucrainenilor.Daca de la inceput mergeau pe negocieri pana le crapa capul nu era razboi.Dar as este cand accepti sfaturi de la Macron si Bidon
-
-
Cred că îi confunzi cu prietenii tăi, rușii
Ucrainenii isi apara tara si aia deranjeaza pe unii. Azov au aparut dupa anexarea Crimeei in 2014 cand grupuri de tineri si-au dedicat viata apararii tarii. Face-ti si voi asta, astia de comentati despre ei si apoi vorbim. Cat despre nazism vedeti grupul rus Wagner cu seful lor declarat nazi si membri capturati de ucraineni cu zvastica tatuata pe tot spatele.
Acuma tot romanu e expert de razboi, gata pandemia ? Daca va dau o harta nu gasiti unde e Maripol 3 zile ;))
-
Rusofonii sunt și antivaccinisti și semianalfabeți. Doar calități