Musk i-a concediat pe directorul general al Twitter, Parag Agrawal, pe directorul financiar Ned Segal şi pe şeful departamentului de afaceri juridice şi politici Vijaya Gadde, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune. El îi acuzase pe aceştia că l-au indus în eroare pe el şi pe investitorii Twitter cu privire la numărul de conturi false de pe platformă.
Într-un e-mail trimis către Reuters, Equilar, cunoscut pentru cercetările sale privind remunerarea executivilor, a evaluat aşa-numita “paraşută de aur” a lui Agrawal la 57,4 milioane de dolari, în timp ce cea a lui Segal a fost de 44,5 milioane de dolari, iar cea a lui Gadde de 20 de milioane de dolari.
Reprezentanţii Twitter nu au răspuns imediat la întrebări.
Agrawal, anterior director de tehnologie al Twitter, a fost numit CEO în noiembrie anul trecut. Plata sa totală pentru anul 2021 a fost de 30,4 milioane de dolari, potrivit unui raport al Twitter, în mare parte sub formă de premii în acţiuni.
Directorul de cercetare al Equilar, Courtney Yu, a declarat că oficialii concediaţi de la Twitter “ar trebui să primească aceste plăţi, cu excepţia cazului în care Elon Musk a avut un motiv pentru concediere, cum ar fi faptul că au încălcat legea sau au încălcat politica companiei”.
SURSA: MEDIAFAX
Citește și:
Citiți principiile noastre de moderare aici!