Într-o scrisoare adresată Pfizer şi consultată de dpa la Bruxelles, ministrul polonez al sănătăţii, Adam Niedzielski, afirmă că este lipsită de sens onorarea contractelor prin care s-ar livra sute de milioane de doze suplimentare Uniunii Europene într-o perioadă în care cererea s-a redus dramatic şi transmiterea coronavirusului este scăzută.
Cele mai multe doze vor sfârşi probabil prin a fi distruse, arată ministrul polonez.
UE este deschisă spre găsirea unui compromis, mai scrie el, acuzând însă că Pfizer nu a arătat suficientă flexibilitate având în vedere cât de mult s-a redus intensitatea pandemiei.
Propunerea actuală a Pfizer este să livreze mai puţine doze, dar compania pretinde o taxă de anulare egală cu jumătate din preţul unei doze ce nu a fost încă produsă.
Lupta guvernului de la Varşovia cu Pfizer are loc în contextul apropierii alegerilor parlamentare din toamnă. Partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) a început deja o campanie la nivelul ţării în aprilie.
Ministrul Niedzielski nu este membru al niciunui partid politic, însă, în scrisoarea către acţionarii Pfizer, el scoate în evidenţă linia de politică externă a PiS, şi anume faptul că Varşovia şi UE se concentrează acum pe ajutorarea Ucrainei, atacată de Rusia, şi că fac sacrificii financiare în acest scop.
Niedzielski argumentează că Pfizer ar trebui să acţioneze moral şi să dea prioritate solidarităţii în locul urmăririi profitului.
Alte state UE şi-au semnalat susţinerea faţă de poziţia Varşoviei.
În martie, Bulgaria a anunţat că va distruge milioane de doze de vaccin. Ministrul sănătăţii, Asen Medjidiev, a spus Comisiei Europene că Bulgaria doreşte să se pună capăt contractului cu BioNTech/Pfizer prin care este obligată să cumpere doze de vaccin împotriva COVID-19 până în 2025.
În plus faţă de Polonia, această poziţie este sprijinită de asemenea de Republica Cehă şi Lituania, a afirmat el.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XAjutorarea Ucrainei ar fi indemnul la incetarea focului si la tratative. Orice altceva – crima.
Tentativa de stricare a afacerilor d-nei Ursula.
Sa vedem daca renunta yesvreiul Bourda la miliarde. Putin probabil.
Ne-a omorat pe banii nostri.