SUA. O scurtă parte din relatare a fost citată de Reuters, care a precizat duminică dimineaţa devreme că nici Kremlinul, nici Casa Albă nu au răspuns, în afara orelor de program, la solicitarea de a comenta. Niciuna din surse nu a precizat unde călătorea Trump la bordul Air Force One. De asemenea, nu este clar când au vorbit liderii sau dacă au vorbit de la preluarea mandatului de către Trump, în ianuarie, şi de câte ori.
Mai târziu, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat că nu poate nici confirma, nici infirma relatările privind contactele dintre liderul rus, Vladimir Putin, şi preşedintele american, Donald Trump, pe tema Ucrainei, relatează TASS online.
„Ce putem spune despre această ştire: în timp ce administraţia de la Washington îşi desfăşoară activitatea, există o mulţime de comunicări diferite. Iar aceste comunicări sunt purtate prin diferite canale. Şi, desigur, în mijlocul multiplicităţii acestor comunicări, eu personal s-ar putea să nu ştiu ceva, să nu fiu la curent cu ceva. Deci, în acest caz, nu pot nici să confirm, nici să infirm”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, întrebat de TASS dacă Putin şi Trump au avut o conversaţie telefonică după inaugurarea liderului american.
Preşedintele Trump a vorbit la telefon cu liderul rus, Vladimir Putin, pentru a încerca să negocieze încetarea războiului din Ucraina, a declarat acesta vineri pentru The Post într-un interviu exclusiv la bordul Air Force One. „Mai bine nu aş spune”, a spus Trump când a fost întrebat de câte ori au vorbit cei doi lideri, a relatat New York Post la 8 februarie.
Potrivit relatării, Trump crede că lui Putin îi pasă de crimele de pe câmpul de luptă. „Vrea să vadă că oamenii nu mai mor”, a spus Trump. „Toţi acei oameni morţi. Tineri, tineri, oameni frumoşi. Sunt ca şi copiii tăi, două milioane dintre ei – şi fără niciun motiv”.
Războiul „nu s-ar fi întâmplat niciodată” dacă el ar fi fost preşedinte în 2022, a afirmat Trump. „Am avut întotdeauna o relaţie bună cu Putin”, a spus el, spre deosebire de predecesorul său. „Biden a fost o ruşine pentru naţiunea noastră. O ruşine totală”.
Trump a afirmat că are un plan concret pentru a pune capăt războiului.
„Sper să fie rapid. În fiecare zi mor oameni. Războiul este atât de rău în Ucraina. Vreau să pun capăt acestui lucru nenorocit”.
Adresându-se consilierului pentru securitate naţională, Mike Waltz, care i s-a alăturat în biroul său de la bordul Air Force One vineri seara, preşedintele a spus: „Să începem aceste întâlniri. Ei vor să se întâlnească. În fiecare zi mor oameni. Soldaţi tineri şi frumoşi sunt ucişi. Bărbaţi tineri, ca fiii mei. De ambele părţi. Pe tot câmpul de luptă”.
Vicepreşedintele Vance se va întâlni săptămâna viitoare cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen. Trump a declarat că doreşte să încheie un acord de 500 de milioane de dolari cu Zelenski pentru a avea acces la minereurile de pământuri rare şi la gazul din Ucraina, în schimbul unor garanţii de securitate în cadrul unei eventuale soluţii de pace, mai scrie New York Post.
Războiul din Ucraina trebuie să se încheie printr-o soluţie negociată, în care ambele părţi vor trebui să facă concesii. Acest proces va necesita o diplomaţie fermă şi abilă. Doar Statele Unite, sub conducerea preşedintelui Trump, pot transforma acest obiectiv în realitate, a postat Ambasada Statelor Unite în România pe pagina sa de Facebook.
Potrivit secretarului de stat Marco Rubio, citat în postare, acest conflict trebuie să se încheie într-o manieră durabilă, deoarece nu mai poate fi susţinut de niciuna dintre părţile implicate.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!