Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situația din Ucraina și provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este colaborarea dintre țările europene și Statele Unite ale Americii, astfel încât să existe o încetare a focului și o pace justă, care nu se poate face fără participarea Ucrainei și a Uniunii Europene la negocieri.
„Au fost intervenții ale fiecărui stat, au fost diferite poziții, dar câteva dintre ele s-au repetat și, practic, sunt concluzii ale acestei întâlniri. În primul rând, o concluzie importantă este că securitatea Ucrainei este și securitatea Europei și a României și noi, cei care suntem în vecinătatea Ucrainei și în Europa de Est, știm despre ce este vorba și luni se împlinesc trei ani de zile de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Nu suntem alături de Ucraina doar dintr-un sentiment umanitar, în primul rând din acest motiv și de nedreptate, ci suntem și dintr-un interes strategic pentru țara noastră. În acești ani, așa cum v-am spus, scutul nostru a fost NATO.
Și a doua concluzie importantă a fost că, în continuare, colaborarea dintre țările europene și Statele Unite ale Americii poate să fie cea mai bună formulă pentru rezolvarea acestei crize, în așa fel încât nu doar să avem o încetare a focului, ceea ce este foarte bine, ci să avem o pace justă, în așa fel încât în anii următori să nu reînceapă un nou conflict, iar această pace justă, și o pace echitabilă, nu se poate face fără participarea Ucrainei și a Uniunii Europene la închiderea acestor negocieri”, a afirmat Ilie Bolojan.
El a precizat că la această reuniune s-a convenit că este nevoie, în perioada imediat următoare, de unitate și coordonare între țările europene, care au stabilit pregătirea unui pachet de sprijin pentru Ucraina.
„Diversitatea în perioade normale în Uniunea Europeană este un lucru bun, a fost un câștig, dar, într-o situație de criză, cum a fost, de exemplu, coronavirusul sau cum avem acum, este evidentă nevoie de coordonare, în așa fel încât să acționăm mai rapid, să putem să avem un plan de acțiune care să aibă în vedere sprijinirea în continuare a Ucrainei, sens în care s-a convenit inclusiv pregătirea unui pachet important de sprijin în perioada imediat următoare, în așa fel încât el să poată fi adoptat la primul Consiliu European”, a spus președintele interimar.
Potrivit acestuia, pachetul de sprijin va fi atât financiar, cât și militar, care nu înseamnă însă prezența militară în teren, ci muniție, armament, tehnică de luptă.
Președintele interimar a mai spus că se discută și despre disponibilitatea trupelor, în eventualitatea trimiterii acestora pentru menținerea păcii.
„În această perioadă, avându-se în vedere diferitele scenarii la care se poate ajunge, se discută și acest subiect, iar România își va forma un punct de vedere în perioada următoare, în funcție de evoluția situației”, a punctat Ilie Bolojan.
El a mai informat că s-a convenit ca, periodic, să existe întâlniri de informare pentru corelarea pozițiilor.
‘Pentru că, fără o coordonare, capacitatea de acțiune este redusă. Și cred că o decizie efectivă legată de un plan se va lua la proximul Consiliu (European – n.r.)care va fi organizat în perioada următoare’, a opinat el.
Ilie Bolojan a menționat că s-a decis de pe o zi pe alta ca reuniunea să aibă și formatul online.
„Având în vedere că aveam o întâlnire bilaterală stabilită, am venit personal și cred că această întâlnire bilaterală a fost o chestiune importantă pentru țara noastră”, a subliniat președintele interimar, pentru care deplasarea la Paris a fost prima în calitate oficială de la preluarea mandatului.
Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Luxemburgului, Luc Frieden, au fost prezenți în persoană la reuniunea privind situația din Ucraina și provocările de securitate din Europa de la Paris.
La eveniment au participat prin videoconferință: președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, președintele Finlandei, Alexander Stubb, premierul Belgiei, Bart de Wever, premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, premierul Canadei, Justin Trudeau, premierul Croației, Andrej Plenkovic, premierul Estoniei, Kristen Michal, premierul Finlandei, Petteri Orpo, premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, premierul Irlandei, Micheal Martin, premierul Islandei, Kristrun Frostadottir, premierul Letoniei, Evika Silina, premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store, premierul Portugaliei, Luis Montenegro, premierul Suediei, Ulf Kristersson, premierul Sloveniei, Robert Golob, premierul Cehiei, Petr Fiala.
Înainte de reuniune, președintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere bilaterală cu președintele Franței, Emmanuel Macron.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XCe treabă avem noi cu Războiul Ucraina. Voi sunteți toți criminali care le mai trimiteți arme și Bani. Poporul moare de foame da noi trimitem Arme și Bani și le susținem la Război. Treaba lor ce fac ei, să se de-a în cap cu Ruși până se crapă. Cine vine se ne ajută pe noi???? Nimeni. A trebuit făcut procesul pentru voi toți la Den Haag pentru Crimă organizată, hoție, exploatare si coruptie.
Vă doare în Pix de Poporul vostru. Cel mai important pentru voi e să vă umpluți buzunarele și să furați cât mai mult din țară. Ceaușescu era singurul care și-a iubit Țara voi sunteți toți numai Hoți. Pe voi a trebui pus la Perete
-
Ceausescu s-a iubit pe el, Leana si camarila lui, nu a iubit niciodata Romania. Nu te-a iubit nici macar pe tine, desi erai un turnator la secu
-
Iar te-ai decompensat în cheie național-comunistă…nu prevăd un prognostic bun pentru matale 🤷🏻♂️
Tot cu războiul în suflet.. Niște Penibili. Despre al nostru afectat de Războiul hibrid, ce să mai vorbim.
-
Matale ești afectat de revolta neuronului solitar 😁
As zice sa va grabiti, nu ca v-ar baga cineva in seama, dar si Macron are zilele numarate. Poate faceti o alianta a luzărilor.
Totusi , nu inteleg , pentru ce a mers Bolojan la Paris , pentru ca toti ceilalti au fost on line , se vede clar din poza.
Valentine”s day a trecut .
-
Așa e, și matale tot cu iconița lui CG ai rămas cuplată 😁
-
A mai ramas mancare de la prima intalnire. Nu era pacat sa se arunce?