Discuţiile se vor purta pe segmente separate: preşedintele Iohannis cu Împăratul Naruhito, respectiv Prima Doamnă cu Împărăteasa Masako.
Conform protocolului imperial nipon, discuţiile nu se desfăşoară după o agendă prestabilită, iar Împăratul şi Împărăteasa Japoniei nu abordează subiecte politice. Sunt recomandate subiectele relevante din perspectiva statutului pe care îl împărtăşesc cei doi interlocutori – acela de reprezentant al ţării şi naţiunii. De exemplu, pot fi abordate teme legate de identitatea şi specificul României şi poporului român, precum şi de contribuţia acestora la patrimoniul universal. De asemenea, este binevenită abordarea unor subiecte care să ateste legăturile trainice şi îndelungate dintre poporul român şi poporul japonez, consemnate la nivel diplomatic de peste un secol (102 ani). Temele cu un puternic impact umanitar şi relevante pentru naţiune sunt în mod predilect abordate de către cuplul imperial japonez. În acest context, este posibilă referirea exclusiv la suferinţa provocată oamenilor de unele evenimente, precum pandemia de coronavirus sau războiul din Ucraina.
Tot marţi, Klaus Iohannis urmează să se întâlnească şi cu premierul nipon, Fumio Kishida, cei doi având programate convorbiri oficiale şi semnarea Declaraţiei comune de instituire a Parteneriatului strategic dintre România şi Japonia. Ulterior, cei doi oficiali vor susţine declaraţii comune de presă.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, instituirea Parteneriatului strategic cu Japonia va marca avansarea cooperării româno-japoneze la cel mai înalt nivel şi trecerea la o etapă superioară de valorificare a potenţialului bilateral, în baza valorilor şi principiilor împărtăşite de cele două ţări, pe trei dimensiuni-cheie: politica externă şi dialogul pe teme de securitate, cooperarea economică şi în domeniul asistenţei pentru dezvoltare, respectiv cooperarea în domeniile culturii, ştiinţei şi tehnologiei, inovării, cercetării şi dezvoltării.
Cu prilejul vizitei va fi semnat şi un memorandum între Ministerul Finanţelor, Eximbank România şi Banca Japoniei pentru Cooperare (JBIC), precum şi un memorandum de înţelegere între ELI-NP Măgurele, compania japoneză Okamoto Optics şi Institutul de Inginerie a Laserelor din cadrul Universităţii Osaka.
Klaus Iohannis efectuează, de luni până miercuri, o vizită oficială în Japonia.
Luni, preşedintele României s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Consilierilor din Dieta (Parlamentul) Japoniei, Hidehisa Otsuji, şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Hiroyuki Hosoda.
În cursul zilei de miercuri, şeful statului român va avea o întâlnire cu autorităţile locale din Kyoto.
Joi şi vineri, Klaus Iohannis va efectua o vizită de stat în Singapore, unde va avea convorbiri oficiale cu preşedintele Halimah Yacob şi cu prim-ministrul Lee Hsien Loong.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XExcrescenta Sa Ionnanis s-o fi dus sa il stearga sub codita pe imparatul marioneta?