Lopez Obrador a spus că Mexicul va lua parte la discuţiile din Arabia Saudită, care ar fi programate să aibă loc în weekend, doar dacă ambele părţi ar fi prezente.
“Dacă există acceptare atât din partea Ucrainei, cât şi a Rusiei să caute soluţii pentru a ajunge la pace, vom participa”, a declarat preşedintele reporterilor într-o conferinţă de presă regulată.
“Nu vrem ca războiul Rusia-Ucraina să continue, este foarte iraţional”, a adăugat Lopez Obrador, menţionând că conflictul a provocat suferinţe umane masive.
“Singura care beneficiază de pe urma sa este industria de război”, a notat el.
Înalţi oficiali din până la 30 de ţări sunt aşteptaţi să participe la discuţiile din 5-6 august la Jeddah, a relatat Wall Street Journal sâmbătă. Rusia nu a fost invitată, potrivit ziarului american, citând diplomaţi implicaţi în planificarea evenimentului.
Luni, Kremlinul a declarat că va “urmări” reuniunea, dar că nu vede în prezent condiţii pentru negocieri de pace cu Kievul.
Lopez Obrador a încercat să menţină Mexicul neutru în război, deşi guvernul său a susţinut unele rezoluţii majore ale ONU criticând rolul Rusiei în conflict. Mexicul a refuzat să trimită arme în Ucraina şi nu a impus sancţiuni Rusiei.
În aprilie, preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a cerut parlamentarilor mexicani să-i susţină planul de a pune capăt războiului, ceea ce ar include ca Rusia să-şi retragă trupele de pe teritoriul ucrainean.
Lopez Obrador a schiţat un plan de pace separat anul trecut, căruia Ucraina i s-a opus, argumentând că ar fi fost de folos Rusiei.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XDeci …Kremlinul declara ca nu vede conditii de pace cu Kievul ???
Pai atunci cum declara cretinul de Putin ca ia in serios propunerile Africanilor de a se ajunge la pace ??? CUM ???
CLAR ca rusii nu doresc sa se ajunga la pace , mai trebuie dusa carne de tun in Ucraina , iar noile proiecte de lege cu noile sanctiuni si amenzi prevazute de Kremlin arata clar acest lucru , cretinul de Putin nu e multumit pana nu isi macelareste propiul popor
-
IQ-ul lui Putin este sigur mai mare ca al teu….
-
Iar IQ-ul unei pere este mai mare ca al tau
-
Putin înțelege că dacă pierde în Ucraina își va pierde viața. Așa că încearcă să supraviețuiasca prin recrutarea altor soldați și prin alte mijloace
Asta spune-o vecinului tau, mosh Bideu…..
“Rusia nu a fost invitată” “În aprilie, preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a cerut parlamentarilor mexicani să-i susţină planul de a pune capăt războiului, ceea ce ar include ca Rusia să-şi retragă trupele de pe teritoriul ucrainean.
Lopez Obrador a schiţat un plan de pace separat anul trecut, căruia Ucraina i s-a opus, argumentând că ar fi fost de folos Rusiei.”
“Lopez Obrador a încercat să menţină Mexicul neutru în război” Oare de ce-i f te grija pe aia de peste Ocean, de Ucraina ?
2- Pai daca Rusia nu a fost invitata, cu cine se fac “negocierile de pace” ?
-
Am un sombrero pentru tine, rușii te vor plăti gras dacă îl porți zilnic
NU se poate face pace cu nazistii. S-a semnat vreo pace cu Hitler? Nu. S-a sinucis dupa ce era sa distruga de tot Germania dar nu s-a predat.
Nici Zelea nu va face pace. Daca vrea pace avea pacea numita Minsk 2 agreata de natiunile unite.
Denazificarea dureaza vreo 20-3- de ani deci luati-va gandul de la pace.
-
Tu iti mananci scamele din buric, dar te-ai trezit sa comentezi pe internet. Nazistul lu’ peste prajit
-
Nu iti proiecta obiceiurile infecte asupra altora. Nu inseamna ca toti ceilalti sunt ca tine.
Nu uita ca roata se invarteste si va veni si vremea noastra…
Cat despre razboi, Rusia trebuie sa termine odata pentru totdeauna circul cu Ucraina. Ucraina este pamant rusesc.-
Despre Transnistria ce spui? Dar despre tezaurul nostru de la rusnaci? Sau astea nu te intereseaza, tu fiind orc get-beget?
-
Iarasi incepe asta cu Transnistria, Tezaur, pastrama, orci, serpi, mujici, vaccinuri, propaganda, etc. Bai, mai hooo ca te ineci !
-
Imi place cand va ofticati, ciolovecilor.
-
-
-
Totuși mai sunt și oameni raționali. Toată propaganda pro sau contra nu ajută la nimic, doar la o posibilă catastrofă.