“Suntem în spatele lui ca în spatele unui zid de piatră. Să îl felicităm pe preşedintele nostru”, a declarat Matvienko, adresându-se membrilor camerei superioare a Parlamentului rus, făcând aluzie la faptul că în trecut cetăţile construite pentru a opri atacurile inamice erau din lemn.
La rândul său, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a subliniat luni, în mesajul său de felicitare, că “dragostea preşedintelui pentru ţara sa şi pentru locuitorii ei (…) este un exemplu pentru toată lumea”.
Preşedintele Putin a primit felicitări de la numeroşi înalţi oficiali, inclusiv din partea liderilor celor patru regiuni ucrainene anexate de Moscova în 2022.
“Mulţumită viziunii strategice a preşedintelui (…), Rusia a devenit una dintre cele cinci economii principale ale lumii şi şi-a recâştigat statutul de mare putere şi posibilitatea de a avea propria politică de securitate oriunde în lume” a declarat guvernatorul regiunii Herson, Vladimir Salto.
Cu ocazia zilei sale de naştere, preşedintele Putin va primi luni, la Moscova, mai mulţi lideri din ţările membre ale Comunităţii Statelor Independente.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XProbabil că astăzi Cetatean, român, Leu și tovarășul eu-putinica și toți ceilalți bravi zevzeci putiniști îl sărbătoresc pe taica Putin. Citind felicitările oficialilor ruși de mai sus nu am putut să nu-mi aduc aminte de osanalele asemănătoare aduse “ctitorului Epocii de Aur”. Cei mai în etate vor înțelege aluzia 😁.
-
Ciolovecii vor merge impreuna cu Shoshoaca si cu Semiom sa-i ureze “La Multzean” tovarasului Putinica si-i vor face cadou o paturica noua, sa si-o puna pe genunchi
-
In articol s-a uitat sa se precizeze “liderii fostelor”…. Ce bine ar fi ca sa putem spune si despre Basarabia si regiunea Cernauti “foste….”
-
L-am sarbatorit deja, deliratule. Nu-ti face griji, suntem alaturi de el. 🙂
-
Matale persiști în eroarea delirat vs delirant. Nu ești în stare nici să citești din dicționar. Evident că atunci ești alături de Putin, că orice zevzec autentic.
-
Delirant e visul tau umed in care Ucraina va castiga in fata Rusiei. Delirat e produsul acestui vis umed, adica tu. Asa ai ramas dupa vis.
-
Mda, tot în eroare ai rămas, dar acum te-ai și decompensat și ai intrat în rolul de papagal. Ca să nu mai vorbesc de logica matale care nu depășește vârstă de 2 ani și prin care ai ucis orice logică cauzală 😁. Balshoi zevzec, stimabile.
-
Se vede că te-ai epuizat, stimabile, de la atâta “sărbătorire” cu “arma” în mână 😁
-
-
-
Ati batut telegrama de felicitare?
Oare Tanti Soso ce cadou face ? Vreo noua iesire psihedelica in Parlamentul European ?
-
Un BJ putinasmic 😁
Să-i urâm la mulți ani… la pușcărie
La mulți ani – cu flori și lumânare la căpătâi.
Cand Tarul se va odihni in pace, stiind ca a tinut piept cu succes Imperilui Minciunii si cand mostenitorul lui va veni, ii veti duce dorul lui Putin.
Pana atunci, “La multi ani!’ tarului si ii multumim ca a invins Covid-ul pe 9 Martie. De unul singur.
-
Părerea mea…ai nevoie de un psihiatru bun 😁
-
Psihiatrii nu-l mai pot ajuta. E fără scăpare
-
-
Asta se întâmplă când amesteci tămâie cu vodka și le consumi pe stomacul gol…🤷🏻♂️