“Ştiţi că sub Trump nu s-a făcut nimic bun pentru Rusia. Dimpotrivă, au fost introduse noi şi noi sancţiuni. Dar, cu toate acestea, a existat dialog”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.
Acest lucru, a adăugat el, “poate fi cu siguranţă inclus printre elementele pozitive” ale preşedinţiei lui Trump, candidatul Partidului Republican la fotoliul de la Casa Albă în alegerile din noiembrie.
“Cât despre faptul dacă ei (Putin şi Trump) se înţeleg sau nu, sub Trump nu s-a făcut nimic bun pentru Rusia”, a insistat Peskov, fiind întrebat despre remarcile pe care Trump le-a făcut în trecut cu privire la relaţia sa de lucru cu preşedintele Vladimir Putin.
Rusia şi Putin, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, au fost teme care au apărut în mod tradiţional în timpul campaniilor electorale din Statele Unite.
Astfel a comentat Peskov declaraţiile lui Trump într-un interviu acordat anterior pentru Bloomberg, potrivit cărora el a avut relaţii bune cu preşedintele rus Vladimir Putin în timpul mandatului său prezidenţial.
“Putin şi cu mine ne-am înţeles bine”, spune în interviul din Bloomberg fostul preşedinte al SUA.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XTrump s-ar fi înțeles și cu Kim, dar nu a ieșit mai nimic. Așa și cu Putin
-
Ciolovecii cred ca SUA sunt ca Rusia, unde un tatuc nebun da ordine, iar lacheii executa, indiferent despre ce este vorba. Presedintele SUA are puteri limitate in comparatie cu “democratia” rusa, unde presedintele reales la al 100-lea congres face ce vrea muschiu’ lui si trimite sute de mii de orci la moarte, doar pentru ca vrea ca Rusnacia cea corupta si plina de saracie si teroare sa redevina un “mare imperiu”, in care oligarhii sa fie si mai bogati, iar rusnacii de rand tot mai saraci si obedienti.
Nu avea tovarășul Putin cu cine să dialogheze și îl dorea pe Trump la o șuetă
Și uite așa Kremlinul dă un șut în dos trumpanzeilor de pretutindeni care cred că Trump va opri războiul din Ucraina.