Fermierii din China şi ţările vecine se confruntă cu o epidemie de pestă porcină africană, ceea ce stimulează cererea pentru importurile de carne de porc. Producătorii de carne de porc din Uniunea Europeană, cel mai mare exportator mondial, se numără printre principalii câştigători în acest an, vânzările spre China înregistrând o creştere de 43% în primele cinci luni ale acestui an.
Deşi această creştere este o veste bună pentru crescătorii de porci, ea este responsabilă şi pentru creşterea preţurilor la carnea de porc pentru europeni. Un indicator care măsoară preţul la carnea de porc în Danemarca este la cel mai ridicat nivel de după 2017 iar un indicator similar din Spania este la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. În Franţa, o asociaţie a măcelarilor şi procesatorilor susţine că piaţa cărnii de porc este în criză, avertizând că mulţi membri ai asociaţiei renegociază preţurile cu retailerii pentru a acoperi costurile în creştere.
Sursa: Agerpres
Citiți principiile noastre de moderare aici!