Fiul şi văduva unui cetăţean austriac care a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus vor fi primii martori care vor depune mărturie în instanţă. Ei solicită despăgubiri de 100.000 de euro de la statul austriac.
Reclamanţii consideră că decedatul, un jurnalist de 72 de ani, a contractat infecţia în timpul plecărilor haotice din celebra staţiune de iarnă, organizate cu autobuze.
Mii de persoane aflate în vacanţă au fost surprinse pe 13 martie 2020 de mesajul prin care cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat că Valea Paznaun ar trebui să fie plasată în izolare şi că măsura va intra imediat în vigoare.
Ca urmare, mulţi turişti – inclusiv numeroşi rezidenţi germani – şi-au făcut imediat bagajele şi au încercat să părăsească staţiunea. Din punctul de vedere al reclamanţilor, acele circumstanţe au contribuit la faptul că virusul a putut să se răspândească astfel şi în alte regiuni ale Europei.
Alte 12 proceduri judiciare urmează să înceapă în zilele următoare. Reclamanţii acuză autorităţile din Austria că au emis acele avertizări mult prea târziu şi că au fost prea lente în închiderea activităţilor asociate practicării schiului.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XDar oare pe litoralul romanesc unde se ghiorlaiau mii de oameni unul langa altul toata vara cum a fost?
-
Vara… nu iarna. Sunt ironic, dar din păcate, ai dreptate. Se pare ca virusul circula doar vara, între orele 22-05 🙂