Belgrad. Poliţia sârbă a intervenit duminică, fără să recurgă la forţă, pentru a debloca traficul feroviar din Belgrad, în principalele puncte ocupate sâmbătă seara de manifestanţi care au protestat.
Este un proiect care ar trebui să joace un rol crucial în tranziţia energetică în Europa, notează AFP.
Potrivit agenţiei de presă locale Fonet, peste 100 de poliţişti cu 20 de vehicule au închis zona gării din Novi Beograd şi apoi s-au desfăşurat pe peroane pentru a prelua controlul gării.
Participanţii la protestul din această gară s-au retras după desfăşurarea forţelor de ordine.
Ministrul de Interne, Ivica Dacic, a declarat într-un comunicat că „poliţia a intervenit la ora 05:30, cu respectarea strictă a competenţelor poliţiei, pentru a asigura desfăşurarea traficului feroviar şi a crea condiţii pentru funcţionarea normală a vieţii sociale în interesul tuturor cetăţenilor”.
Anterior, Dacic a avertizat că blocarea traficului internaţional reprezintă o încălcare gravă a ordinii şi liniştii publice, precum şi a legii şi a avertizat că cei care încalcă legea vor fir urmăriţi penal.
Înaintea manifestaţiei din centrul capitalei sârbe, două personalităţi importante ale mişcării de contestare au declarat că au fost reţinute pentru scurt timp de responsabili din serviciile de securitate care i-au avertizat că orice acţiune care vizează blocarea drumurilor va fi considerată ilegală.
Serbia dispune de vaste zăcăminte de litiu în apropiere de oraşul Loznica, în vestul teritoriului său, dar proiectul minier contestat, dezvoltat de gigantul anglo-australian Rio Tinto, provoacă o fractură politică de mai mulţi ani.
Pe 19 iulie, la o săptămână după ce guvernul a dat undă verde activităţilor de extracţie din această mină, Belgradul şi Uniunea Europeană au semnat un parteneriat pentru asigurarea aprovizionării cu litiu.
Zăcămintele au fost descoperite în 2004, dar săptămâni de proteste masive au forţat autorităţile să întrerupă proiectul în 2022.
Recent, guvernul a revenit asupra acestei probleme în urma unei hotărâri judecătoreşti pronunţate luna trecută, potrivit căreia revocarea licenţei Rio Tinto nu a fost în conformitate cu Constituţia şi cu legislaţia.
Litiul este un metal necesar pentru fabricarea bateriilor pentru vehiculele electrice, ceea ce îl face un element cheie în sprijinirea industriei auto în tranziţia către o producţie mai ecologică.
Proiectul continuă totuşi să fie nepopular în rândul populaţiei sârbe de teama că exploatarea minei va polua resursele de apă şi va pune în pericol sănătatea publică.
Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a promis în repetate rânduri că nicio operaţiune de exploatare minieră nu va începe până când nu vor fi oferite garanţii asupra protocoalele de siguranţă a mediului.
Trimite articolul
XProstime dezinformata de dusmanii economici (dar si politici) ai Serbiei.
Ce manevre. Foarte mulți spun ca unirea asta este bolnavă si se vede deja, doar ochiul dracului sta la mijloc. Trebuie trimiși pe planeta care au distrus-o, deja, Marte.
-
E nevoie de litiu pentru a-i trimite pe Marte 😉