Protestele de la Paris, convocate de partidul de stânga La France Insoumise (LFI) şi de mai multe organizaţii de tineret, au fost cele mai recente din mai multe zile de manifestaţii menite să oprească modificările aduse pensiilor.
Printre propunerile guvernului francez se numără o creştere treptată a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. Sistemul francez de pensii se confruntă cu probleme financiare pe termen lung din cauza îmbătrânirii populaţiei ţării, potrivit DPA.
Guvernul preşedintelui Emmanuel Macron a propus, de asemenea, creşterea numărului de ani pe care lucrătorii trebuie să îi cotizeze în sistem pentru a se califica pentru o pensie completă şi eliminarea regulilor care acordă privilegii suplimentare de pensionare celor din anumite meserii.
De asemenea, guvernul a propus creşterea pensiei minime lunare la aproximativ 1.200 de euro (1.303 dolari).
Luând cuvântul la mitingurile de sâmbătă, fondatorul LFI, Jean-Luc Mélenchon, l-a acuzat pe Macron că “murdăreşte totul, reduce totul, cuantifică totul” prin politicile sale.
Joi, peste 1,1 milioane de persoane din întreaga ţară s-au opus planurilor guvernului printr-o grevă majoră şi proteste în masă. Potrivit raportului, 80.000 de oameni au protestat numai la Paris.
Chiar şi în conformitate cu actualele norme franceze privind pensiile, mulţi încep să se pensioneze mai târziu decât vârsta oficială de pensionare de 62 de ani, deoarece nu au cotizat încă suficient de mult timp pentru a câştiga o pensie completă.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XBine ca pentru ajutoarele sociale acordate putorilor de moslemi , guvernele Franceze au gasit tot timpul bani , asta in timp ce pentru muncitori se cauta motive de a ii forta sa lucreze pana vor merge sarmanii oameni in scaunul cu rotile la munca …
Plina Franta de musulmani care nu produc absolut nimic decat isi incaseaza ajutoarele luna de luna
-
Să ne uităm in ograda noastră , este plină de pensionari speciali crezi că gunoaiele o să facă ceva ? O să le plătim in continuare și o să creștem vârsta de pensionare pt. a susține acești trântori care au pus economia pe butuci .
Tineretul nostru oricât pare de capabil este unul totalmente handicapat. În stradă pentru cauzele noastre îi veți vedea doar atunci când vor decide cei din pădurea bogata cu vegetația foarte densa..