SYDNEY. Lanţul Countdown a informat că va retrage de la vânzare o marcă de căpşuni australiene după descoperirea unor astfel de fructe contaminate într-un magazin din Auckland. Căpşunele, originare din statul Australia de Vest, au fost vândute săptămâna trecută în toate supermarketurile din acest lanţ din Noua Zeelandă, unde a fost sesizat un singur incident.
„Tratăm cu cea mai mare seriozitate siguranţa alimentară”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei într-un comunicat. „Clienţii pot restitui toate fructele din marca Choice (…) şi li se vor restitui bani”, se arată în comunicat.
Un lanţ de supermarketuri din Australia a anunţat joi că nu va mai comercializa ace de cusut după ce poliţia de pe tot teritoriul ţării anchetează peste 100 de cazuri de fructe care conţin ace.
Decizia survine după ce Parlamentul australian a accelerat procedura legislativă pentru înăsprirea pedepselor pentru cei care contaminează produsele alimentare.
Scandalul a izbucnit săptămâna trecută, când cumpărătorii au descoperit ace în căpşunele furnizate lanţului de supermarketuri Woolworths de către o fermă din Queensland.
De atunci, peste 100 de cazuri de fructe (căpşune, banane, mere) conţinând ace de cusut au fost reclamate în diverse locuri din ţară, existând teama că ştirile iniţiale ar fi putut încuraja înmulţirea incidentelor similare.
Oficialii australieni au încurajat consumatorii să cumpere în continuare căpşune pentru a sprijini acest sector de activitate, dar au sfătuit oamenii să le taie înainte de a le consuma.
Surs: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!