Numele lui Andy Stone apare acum în baza de date a Ministerului rus de Interne cu persoane căutate pentru încălcări ale codului penal. Autorităţile nu au precizat de ce îl acuză pe directorul de comunicare al Meta.
Rusia a desemnat oficial grupul american drept organizaţie “teroristă şi extremistă” în octombrie 2022, deschizând posibilitatea unor proceduri legale mai grele împotriva utilizatorilor săi din ţară.
Facebook şi Instagram au fost, de asemenea, blocate în ţară de la începutul ofensivei ruse în Ucraina şi sunt inaccesibile fără o reţea privată virtuală (VPN), la fel ca Twitter şi multe site-uri media critice la adresa guvernului.
Înainte de a fi interzisă, milioane de ruşi foloseau aplicaţiile Meta, în special Instagram, o reţea care rămâne populară în rândul tinerilor din ţară, în ciuda faptului că a fost blocată.
În aprilie 2022, Rusia l-a plasat pe CEO-ul Meta, Mark Zuckerberg, pe lista neagră a persoanelor cărora li s-a interzis intrarea pe teritoriul său.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!