“Preşedintele Vladimir Putin a cerut recunoaşterea suveranităţii ruse asupra Crimeei, definitivarea demilitarizării şi denazificării statului ucrainean, precum şi garanţii privind statutul neutru al acestei ţări”, a comunicat Kremlinul, conform cotidianului Le Figaro.
Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în 2014.
Administraţia Vladimir Putin ceruse înainte de lansarea intervenţiei militare în Ucraina garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu se va extinde spre est prin admiterea Ucrainei şi Georgiei. Liderul de la Kremlin a reiterat acum că se opune total admiterii Ucrainei în NATO. Vladimir Putin a transmis că Moscova este deschisă negocierilor cu partea ucraineană şi a exprimat speranţa că vor apărea rezultate, a subliniat Kremlinul, potrivit agenţiilor RIA Novosti şi Sputnik.
Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei poartă negocieri pentru un armistiţiu. În momentul de faţă este a treia rundă de discuţii, potrivit agenţiei RIA Novosti.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a vorbit luni, în mod separat, cu omologii săi din Ucraina şi Rusia, Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, în contextul eforturilor de oprire a confruntărilor militare ruso-ucrainene. Emmanuel Macron a discutat “de mai multe ori în ultimele ore” cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis Palatul Elysée.
Emmanuel Macron i-a cerut lui Vladimir Putin să oprească operaţiunile militare în zone rezidenţiale, să securizeze principalele axe rutiere din Ucraina şi să nu distrugă infrastructura esenţială. “Vladimir Putin a confirmat voinţa de a susţine aceste idei”, a precizat Preşedinţia Franţei.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
Xda e bine cum a zis Macron iar Putin e de acord deci o fi pace
-
foarte P u t i n
Orice armistitiu fara retragerea imediata a Rusiei, si repararea pagublelor cauzate, e o capitulare a democratiei in fata dictaturii, a libertatii in fata tiraniei. Si nu ma refer doar la Ucraina ci la intrega lume civilizata.
Adică cum, putin cere garanții de la dușmanul său? Păi e ultra-hiper aberant acest individ!