Belarus. „Să implice Belarusul (…), ce ar ieşi din asta? Nimic”, a spus Lukaşenko, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Putin, a cărui ţară se învecinează cu Ucraina, Rusia şi trei ţări NATO, inclusiv Polonia.
„Dacă voi, ucrainenii, nu treceţi graniţa noastră, nu vom participa niciodată la acest război. În acest +război fierbinte+. Dar vom ajuta mereu Rusia – ei sunt aliaţii noştri”, a spus el în interviul cu Diana Pancenko, o jurnalistă ucraineană prorusă.
Lukaşenko a declarat, de asemenea, că el crede că Putin a reuşit deja să-şi atingă obiectivele în ceea ce Rusia numeşte „operaţiune militară specială” în Ucraina şi a adăugat că cele două părţi ar trebui să stea la masa de negocieri şi să fie gata să discute toate problemele, inclusiv viitorul Crimeei şi al altor teritorii ucrainene pe care le pretinde Moscova.
„Obiectivele sale (ale Rusiei) au fost deja îndeplinite până în prezent. Ucraina nu se va comporta niciodată atât de agresiv faţă de Rusia după sfârşitul acestui război, aşa cum a făcut înainte de război”, a spus Lukaşenko.
Anul trecut, Putin a declarat că Rusia trebuie să trimită zeci de mii de trupe în Ucraina pentru a proteja propria securitate şi pe cea a vorbitorilor nativi de limbă rusă, în special în estul Ucrainei, faţă de ceea ce el a numit „neonazişti” şi ultranaţionalişti la putere la Kiev, aminteşte Reuters.
Ucraina şi aliaţii săi occidentali spun că acest lucru este un nonsens şi prezintă invazia declanşată de Rusia ca pe o acaparare de teritorii în stil imperial.
Lukaşenko a avertizat că Belarusul va răspunde în cazul unei agresiuni externe, inclusiv prin utilizarea armelor nucleare pe care Moscova le-a amplasat pe teritoriul său.
„Nu poate exista decât o singură ameninţare – agresiunea împotriva ţării noastre. Dacă agresiunea împotriva ţării noastre începe din Polonia, Lituania, Letonia, vom răspunde imediat cu tot ce avem”, a subliniat el.
Au existat contacte directe între Ucraina şi Belarus, dar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a oprit, a mai declarat preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko în interviul online difuzat joi.
Ultimul astfel de contact a avut loc acum câteva luni şi a inclus o discuţie despre posibilitatea ca Belarusul să intre în război de partea Rusiei, a precizat el.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XBufonul lui Putin dă interviuri 😂… ce altceva putea să iasă decât o bufonerie 😂
S-a trezit si marioneta asta. Are mana Putlerului atat de adanc infipta in fund, ca i se pot vedea amprentele degetelor cand deschide gura.
Meritati scalpati dupa ce ati lasat Rusia sa atace de pe teritoriul vostru, Lukasenko un sclavete obosit care guita in 2020 ca a prins mercenari Wagner pe teritoriul Belarusului, trimisi cu scopul de a destabiliza. Acum in 2023 ii primeste cu bratele deschise.