Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord a murit, joi, 8 septembrie, la Castelul Balmoral, reşedinţa sa din Scoţia, unde s-a retras în ultima perioadă. Regina avea 96 de ani şi se afla pe tron de 70 de ani.
La moartea ei, fiul cel mare şi moştenitorul reginei, Charles, fostul Prinţ de Wales, a devenit rege al Regatului Unit. „Moartea iubitei mele mame, Majestatea Sa Regina, este un moment de cea mai mare tristeţe pentru mine şi pentru toţi membrii familiei mele. Plângem profund trecerea în nefiinţă a unei suverane preţuite şi a unei mame foarte iubite. Ştiu că pierderea ei va fi profund resimţită în întreaga ţară, în Regat şi în Commonwealth şi de nenumărate persoane din întreaga lume”, este mesajul lui Charles.
Conform acestuia, în perioada de doliu „familia mea şi cu mine vom fi mângâiaţi şi susţinuţi de cunoaşterea respectului şi a afecţiunii profunde în care regina a fost atât de mult preţuită”.
Alte reacții
Ursula von der Leyen a spus: „Reprezintă istoria Europei, care este casa noastră comună cu prietenii noştri britanici. În toţi aceşti ani, ne-a dat tuturor stabilitate, siguranţă, a dat dovadă de un curaj imens, este o legendă în ochii mei”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, răspunzând la o întrebare privind starea de sănătate a Reginei Elisabeta a II-a la o conferinţă de presă de la Rotterdam.
Premierul britanic Liz Truss a vorbit joi seara în faţa Downing Street despre decesul Reginei Elisabeta a Marii Britanii. „Suntem cu toţii devastaţi” la aflarea veştii morţii Reginei, care este un „şoc uriaş pentru naţiune şi pentru lume”. Conform BBC, Liz Truss a descris-o pe Regină ca fiind „o stâncă pe care a fost construită Marea Britanie modernă”, adăugând: „Marea Britanie este marea ţară care este astăzi datorită ei. Devotamentul ei faţă de datorie este un exemplu pentru noi toţi”.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis condoleanţe familiei regale britanice şi întregului regat Unit pentru „această pierdere ireparabilă”.
„Am aflat cu profundă tristeţe despre decesul Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a. În numele poporului ucrainean, transmitem sincere condoleanţe familiei regale, întregului Regatul Unit şi Commonwealth-ului pentru această pierdere ireparabilă. Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de voi”, a fost mesajul transmis pe Twitter de Volodimir Zelenski.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a modelat istoria modernă şi reprezintă un simbol al loialităţii, a transmis, joi, preşedintele României, Klaus Iohannis.
„Sincere condoleanţe la trecerea în nefiinţă a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a. Domnia Majestăţii Sale, care s-a întins pe parcursul a 7 decenii, a modelat istoria modernă şi reprezintă un simbol excepţional al loialităţii şi al angajamentului faţă de serviciul public. Românii sunt alături de poporul britanic şi de Familia Regală”, scrie Klaus Iohannis, pe Twitter.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XDa germanu ala nazist ce pact o făcut cu baba? Vad ca ii foarte activ pe rețelele de socializare, da pentru tara lui nu face nimic…papagalu
-
Prenume: Alioșa
Nume: Idiotov
Îți faci temele bine!