Pentru al doilea an consecutiv, temperatura medie globală a atins în luna august niveluri istorice, potrivit datelor publice preliminare ale observatorului european Copernicus, consultate marţi de AFP.
Australia, Japonia, mai multe provincii din China şi chiar Svalbard, un arhipelag norvegian din Arctica, au înregistrat cea mai caldă lună august, conform diferitelor organisme meteorologice locale.
Pentru noi, este o „alertă roşie – este clar că temperaturile cresc… dincolo de ceea ce ne-am dori”, a declarat Celeste Saulo, directoarea OMM, o agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), „şi asta pentru că măsurile luate nu sunt suficiente”, a precizat ea.
Cu toate că valoarea exactă a temperaturii medii la nivel mondial pentru august 2024 nu este deocamdată cunoscută, Copernicus (…) a stabilit că aceasta va fi mai mare comparativ cu recordul de 16,82 grade Celsius, măsurat în luna august a anului trecut.
„Pragurile sunt depăşite în mod constant, însă trebuie să acţionăm”, a subliniat Saulo în cadrul unui forum regional privind clima, care reuneşte serviciile meteorologice locale din Singapore.
Ea a recunoscut că, deşi „suntem, cu siguranţă, îngrijoraţi, nu suntem paralizaţi. Aceasta înseamnă că este nevoie de mai multe acţiuni”.
Directoarea OMM a solicitat, de asemenea, o mai bună monitorizare şi sprijin pentru agenţiile meteorologice, adăugând: „Avem nevoie de mai multe resurse”.
Forumul are loc la câteva zile după ce OMM a publicat cea mai recentă evaluare a impactului schimbărilor climatice în Asia şi Pacific, în care a avertizat asupra creşterii nivelului mării peste valorile medii, în numeroase regiuni.
August 2024 a continuat astfel o serie aproape neîntreruptă de 15 luni în care temperaturile medii globale au atins un maxim istoric, sinonim cu canicule, secete şi temperaturi accentuate de evaporarea suplimentară din oceane.
În cadrul forumului, Singapore a fost desemnat centru regional de monitorizare a poluării provocate de incendiile de vegetaţie şi de fum. Centrul, unul dintre două de acest tip din lume, va furniza informaţii de mai bună calitate asupra incendiilor şi previziuni legate de poluare, acoperind o lacună în datele regionale, au anunţat responsabilii.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
Xpai pana acum nu am facut nimic, ba am poluat ma mult ca avem de doua ori mai multe avioane zilnic
Eu vreau sa incep un Stsrtup! Ma apuc de crescut si inmultit camile cu doua sau mai multe cocoase.