Îmbrăcat complet în negru, cu un aer grav şi pe un ton marţial, şeful de la Kremlin a susţinut un discurs la ora 07.00 GMT, fără a-l numi pe omul care-l sfidează, acuzând “trădătorii” naţiunii ruse şi promiţând să-i pedepsească.
“Este o lovitură de pumnal în spatele ţării noastre şi a poporului nostru”, a spus Putin în discursul către naţiune.
“Cu asta ne confruntăm, nu este nimic altceva decât o trădare. O trădare provocată de ambiţiile nemăsurate şi interesele personale”, a afirmat el.
“Este o lovitură pentru Rusia, pentru poporul nostru. Şi acţiunile noastre pentru a apăra patria de o asemenea ameninţare vor fi dure”, a adăugat el, citat de Reuters.
“Toţi cei care au păşit deliberat pe calea trădării, care au pregătit o insurecţie armată, care au luat-o pe calea şantajului şi a metodelor teroriste, vor suferi o pedeapsă inevitabilă, vor răspunde şi în faţa legii şi a poporului nostru”, a dat asigurări Putin.
Vladimir Putin a fost nevoit să recunoască că situaţia de la Rostov-pe-Don este “dificilă”. El a spus însă că “forţele armate şi alte agenţii guvernamentale au primit ordinele necesare”.
Preşedintele rus le-a cerut combatanţilor Wagner să pună capăt imediat participării lor la acte criminale. De asemenea, el a confirmat că Prigojin a ocupat instalaţiilor militare din oraşul rus Rostov-pe-Don.
Nu în ultimul rând, liderul de la Kremlin a făcut un apel la unitate.
“Soarta Rusiei este decisă acum şi toate forţele ar trebui să se unească. Această bătălie, în care soarta poporului nostru este decisă, cere unificarea tuturor forţelor, unificare, consolidare şi responsabilitate”, a subliniat Putin.
“Tot ce ne slăbeşte, orice dispute pe care inamicii noştri externi le pot folosi pentru a ne submina din interior, ar trebui eliminate”, a mai spus el.
Sursa: AGERPRES
Citește și:
Revolta mercenarilor Wagner: Putin: Ne confruntăm cu o trădare. Suntem înjunghiaţi în spate
UPDATE. Operaţiune antiteroristă la Moscova şi regiunea capitalei
Rusia/Revolta mercenarilor Wagner: Putin va susține în curând un discurs la televiziunea rusă
Trimite articolul
X“Tradare, tradare, dar sa stim si noi!”.
Ia pozitie “capra”…
-
Poziția mortului mai probabil
Tradatorii interni vor fi rapid sublimati si Putin va primi puteri sporite sau de tar.
Cecenia si terorismul cecen l-au promovat la putere si lacheul lui il va da puteri de zeu.
-
Și va scoate fulgere din fund, că tunete scoate deja alergând spre bunker
putin este un IMBECIL!!
Intotdeauna a fost. Dar imbecili au fost si cei care l-au sustinut de decenii. Asa ca toti sunt un clan de imbecili care pun in pericol secu ritatea si pacea lumii.