SUA. Avocat specializat în probleme de mediu, el este cunoscut din 2005 pentru răspândirea teoriilor conspiraţiei despre vaccinuri, în special referitor la faptul că una din componentele acestora ar provoca autism.
În vârstă de 69 de ani, Robert Kennedy Junior şi-a anunţat iniţial candidatura la preşedinţia SUA în luna aprilie, în cadrul Partidului Democrat. Aceasta însemna că ar fi fost nevoit să se confrunte cu preşedintele Biden în cadrul alegerilor primare.
„Doresc să îmi declar independenţa: faţă de Partidul Democrat, precum şi faţă de toate celelalte partide”, a declarat el la un miting, luni, la Philadelphia.
Prin această decizie, acest candidat cu o poziţie politică ambiguă se va găsi pe buletinul de vot alături de contracandidaţii democrat şi republican care, potrivit sondajelor, ar urma, cel mai probabil, să fie Joe Biden şi Donald Trump.
Robert Kennedy Junior ar putea, astfel, să atragă voturi preţioase din partea electoratului celor doi contracandidaţi, concurenţa fiind, de obicei, foarte strânsă la majoritatea alegerilor prezidenţiale.
Robert Kennedy Junior este fiul lui Robert Kennedy, fostul procuror general al SUA şi candidat la preşedinţie, care a fost asasinat în 1968, dar şi nepotul preşedintelui John Fitzgerald Kennedy, ucis în 1963.
Într-o declaraţie comună, mai multe rude au denunţat decizia, calificând-o drept „periculoasă”.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XVa fi un deliciu să-i auzi pe Trump și Kennedy întrecându-se în aberații conspiraționiste. Din păcate nivelul de educație și gândire critică a publicului a ajuns atât de jos încât avem doi idioți candidați la Casa Albă.
-
Tu pe cine ai propune ca să fie un candidat perfect la președinția Americii?
-
Nu există candidatul perfect. Fii realist și rațional.
Nu eu propun candidații din SUA, ci procesul alegerilor din interiorul partidelor, la care se adaugă intenția candidaților independenți.
-
-
După nivelul tău de educație ,pe cine ai alege!?
-
Cu siguranță că pe niciunul dintre cei 2.
-