Preşedintele francez Emmanuel Macron a susţinut luni apelurile la convocarea unei convenţii pentru a discuta posibile modificări la tratatele care guvernează Uniunea Europeană.
„Va trebui să ne reformăm textele, este evident. Una dintre căile acestei reforme este convocarea unei convenţii de revizuire a tratatelor. Este o propunere a Parlamentului European şi eu sunt de acord cu ea”, a spus Macron în faţa legislativului comunitar.
Discursul președintelui francez a făcut ecoul propunerilor cetăţenilor de reformare a UE, care au fost prezentate la sfârşitul lui aprilie drept rezultat al unui dialog cetăţenesc de un an de zile privind viitorul blocului comunitar în ceea ce s-a numit Conferinţă privind viitorul Europei.
Preşedintele francez a mai spus că vrea să discute despre posibile schimbări la tratatele UE la viitorul summit al liderilor UE, în iunie.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că este de acord cu modificarea tratatelor Uniunii Europene pentru eliminarea votului în unanimitate în decizii-cheie, „dacă va fi necesară”.
13 state se opun revizuirii tratatelor UE
Cu toate acestea, aproape jumătate dintre statele membre nu sunt în favoarea unei revizuiri a tratatelor. Treisprezece dintre cele 27 de ţări UE se opun lansării unei proceduri de modificare a acesteia.
„Nu suntem favorabili unor tentative neanalizate şi premature vizând lansarea unei astfel de proceduri”, scriu aceste ţări, între care Polonia, România şi Finlanda, potrivit unui text difuzat luni pe Twitter de Suedia, de asemenea, semnatară.
Non-paper by Bulgaria, Croatia, the Czech Republic, Denmark, Estonia, Finland, Latvia, Lithuania, Malta, Poland, Romania, Slovenia, and Sweden on the outcome of and follow-up to the Conference on the Future of Europe pic.twitter.com/YMRd6SKcJI
— Sweden in EU (@SwedeninEU) May 9, 2022
Cele 13 state membre susţin că „nu exclud nicio opţiune în acest stadiu”, dar vor să studieze mai întâi propunerile de reformă prezentate liderilor UE după dialogul cetăţenesc.
Difuzarea acestei scrisori comune coincide cu manifestările de Ziua Europei. Acestea au fost marcate cu discursuri în faţa Parlamentului European reunit la Strasbourg al preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi al președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care au spus că sunt de acord cu o revizuire a tratatelor pentru întărirea UE.
În această zi au fost înaintate oficial şi propunerile rezultate în urma Conferinţei privind viitorul Europei.
Anumite propuneri, precum acordarea dreptului de iniţiativă legislativă Parlamentului European, solicitat de acesta, sau extinderea competenţelor UE în materie de apărare sau de sănătate, presupun o schimbare a tratatelor.
Ţările care se opun acestei perspective atrag atenţia asupra riscului unei „pierderi de energie” şi estimează că o revizuire a tratatelor „nu a fost niciodată un obiectiv” al Conferinţei.
„Avem deja o Europă care funcţionează după cum au arătat-o pandemia de COVID-19 şi răspunsul la invazia rusă în Ucraina şi nu trebuie să ne grăbim pentru a face reforme instituţionale”, se adaugă în scrisoare.
Potrivit statelor semnatare, propunerile cetăţenilor „nu trebuie instrumentalizate”.
Textul a mai fost semnat de Danemarca, Malta, Republica Cehă, Slovenia, Bulgaria, Croaţia şi cele trei ţări baltice – Estonia, Letonia şi Lituania.
Parlamentul European consideră necesară revizuirea
Parlamentul European a făcut apel pe 4 mai la declanşarea unei proceduri de schimbare a tratatelor europene. O etapă riscantă, dar necesară, pentru anumite propuneri. Un exemplu în acest caz ar fi dreptul de inţiativă al Parlamentului sau extinderea competenţelor Bruxellesului în materie de apărare sau de sănătate, potrivit eurodeputaților.
Parlamentul recunoaște că „propunerile ambițioase și constructive” care au rezultat în urma conferinței necesită modificări ale Tratatelor, mai ales în ceea ce privește o Uniune mai simplă, mai transparentă, mai responsabilă și mai democratică.
În acest scop, plenul Parlamentului solicită Comisiei pentru afaceri constituționale să pregătească propuneri de reformare a Tratatelor UE, care ar avea loc prin intermediul unei convenții în conformitate cu articolul 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În acest proces, UE ar trebui să se îndrepte către un model de creștere durabilă, favorabilă incluziunii și rezilientă, acordând o atenție deosebită IMM-urilor, declară eurodeputații.
De asemenea, aceștia solicită UE să joace un rol de lider în combaterea schimbărilor climatice, protejarea biodiversității și promovarea sustenabilității la nivel mondial. Potrivit acestora, o integrare politică mai profundă și o democrație veritabilă pot fi realizate prin acordarea dreptului de inițiativă legislativă Parlamentului European și prin abolirea unanimității în cadrul Consiliului.
Unanimitatea statelor membre este, de asemenea, pusă în discuție.
Conferinţa privind viitorul Europei a început în urmă cu un an, la propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron. La final, prin intermediul unui vast proces de reunire a unor comisii şi grupuri de lucru tematice, la care au fost asociaţi 800 de cetăţeni, aleşi, diverşi reprezentanţi ai societăţii civile, aproximativ 325 de măsuri din 49 de categorii au fost aprobate pe 30 aprilie.
„Mesajul vostru a fost primit”, le-a spus Ursula von der Leyen participanţilor.
Există deja multe lucruri pe care le putem face fără a aştepta”, a estimat ea, promiţând noi propuneri în discursul ei privind starea Uniunii de pe 3 septembrie.
SURSA: TION
Trimite articolul
XPoate la fel de importanta ar fi fost stirea ca Frau Ursula in seara de 9 mai 2022,s-a deplasat la Budapesta si a luat cina de lucru cu premierul Orban.Oare ce au discutat dupa gulash ? Data aleasa pentru deplasare are vreo semnificatie,sau doar au schimbat retetele de gulash ?
-
AUrsoaica, a incercat sa-l imete pe Orban, ca mai apoi sa-l oblige sa renunte la importurile de gaz si petrol rusesc, lucru cu care premierul Orban nu este de acord. El nu vrea sa renunte la importuri asa cum a facut restul Europei in speta Germania si “onorabilul ” Macrou. Au impus sanctiuni, refuza importurile dar maresc preturile la combustibil si energie. Iar noi, platim ca fraierii incompetenta celor de la Bruxelles.
CEI MARI DIN UE TURBEAZA DE PREA MULT BINE!
Cum se traduce REVUZUIREA. prin regul dictatoriale aplicate statelor mici, de care oricum profită marele puteri, prin care să impună interesele lor. Exemplu clar este impunerea cumpărării obigatorii a cunoscutului vaccin, ceea ce îndatoreazî țata noastră, iar alții s-au îmbogățit.
Adica vor multa putere la Bruxelles si incalcarea drepturilor statelor membre suverane. Deci un big nein acestor planuri.
De ce nu publicați comentarii de bun simț?
Adică, dictatură absolută.