Aproximativ 300 de persoane cu domiciliul în republica rusă Iakutia, din estul Siberiei, s-au întors acasă, după ce oamenii au fost convocaţi „din greşeală” în cadrul mobilizării ordonate de Putin pentru războiul din Ucraina.
Anunţul a fost făcut de şeful Camerei Civice Regionale, Nikolai Bugaiev, preluat de agenţia de ştiri de stat rusă Tass.
„Aproximativ 300 de bărbaţi mobilizaţi din greşeală s-au întors acasă, toţi sunt în republică”, a spus Bugaiev, potrivit Tass.
Şeful recrutării militare într-o regiune rusă din Orientul Îndepărtat a fost suspendat din funcţie după ce mii de oameni au fost chemaţi din greşeală să lupte în Ucraina. „Comisarul militar al regiunii Khabarovsk, Yuri Laiko, este suspendat din funcţiile sale. Acest lucru nu va avea nicio influenţă asupra obiectivului stabilit pentru noi de către preşedinte”, a declarat guvernatorul Mihail Degtiariov, într-un videoclip pe Telegram, fără a explica motivul exact al acestei suspendări.
„În zece zile, câteva mii dintre compatrioţii noştri au primit citaţia şi au mers la secţiile de poliţie militară. Am trimis aproximativ jumătate dintre ei acasă, pentru că nu îndeplineau criteriile de selecţie pentru a se înscrie în armată”, a spus guvernatorul. „Mobilizarea parţială priveşte doar categoriile desemnate de Ministerul Apărării şi Preşedinte. Orice abuz trebuie pedepsit”, a adăugat el.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
XAm inteles ca Rusia va incepe recrutarea idiotilor utili si a trolilor putinisti din Romania. Userii “eu”, “Bula sclawul”, “vagabondul”, “cetatean” si alti ciorbalai rusofili, pazea!
-
Tuluz, citeam ca schizoidul asasin, are un nou plan, si-anume incorporarea tagmei preoțești & călugărești, pe care si le doreste ca facand parte din “Oastea Domnului Kiril”, una dintre cele mai eficiente grupări paramilitare!
-
Cu sutanele inainteeeee!
-