Conform Agenției naționale de presă a Rusiei, TASS, precum și surselor British Broadcasting Corporation (BBC), ministerul rus al apărării i-a atenționat pe locuitorii capitalei ucrainene, Kiev, că se pregătește să lovească mai multe ținte din oraș. Într-un comunicat transmis marți după amiază, oficialii ruși au spus că forțele armate se pregătesc să lanseze un „atac de înaltă precizie” împotriva unor „centre tehnologice ale Serviciului de Securitate al Ucrainei” (SBU – Sluzhba bezpeky Ukrayiny) aflate în Kiev.
„Cerem cetățenilor ucraineni care sunt folosiți de naționaliști pentru a-i provoca pe ruși, la fel cum îi rugăm și pe locuitorii din Kiev care locuiesc în apropierea centrelor SBU, să își părăsească locuințele”, se mai arată în comunicatul transmis de ruși.
Aceștia susțin că atacurile au ca scop „prevenirea unor atacuri informaționale împotriva Rusiei”.
La scurt timp după comunicatul rușilor, Oleksii Yuriyovych Reznikov, ministrul ucrainean al apărării, a declarat că amenințarea este parte din „războiul psihologic purtat de Rusia” și are rolul de a speria populația.
Citește și:
Vitali Klitschko, primarul Kievului spune că armata rusă se află la periferia capitalei
Citiți principiile noastre de moderare aici!