Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în anul 2006 un set de sancţiuni împotriva Coreei de Nord, care vizează cu precădere programul nuclear al acestei ţări, sancţiuni consolidate de mai multe ori în 2016 şi 2017. Începând din 2019, Rusia şi China încearcă în zadar să convingă Consiliul să relaxeze aceste sancţiuni, care nu au o dată limită.
În acest context, Rusia s-a opus joi prin veto unei rezoluţii care ar fi prelungit cu un an comitetul de experţi însărcinat cu supravegherea respectării sancţiunilor şi ale cărui rapoarte sunt esenţiale la acest capitol.
“Comitetul continuă să-şi concentreze activitatea pe chestiuni fără interes care nu sunt pe măsura problemelor cu care se confruntă peninsula” coreeană, a declarat ambasadorul rus la ONU, Vassili Nebenzia.
Prin urmare, a explicat acesta, “Rusia a cerut Consiliului să adopte o decizie pentru efectuarea unei evaluări deschide şi oneste a sancţiunilor”. “Dacă (după această evaluare n.r.) ar fi existat un acord pentru o reînnoire anuală a sancţiunilor, mandatul comitetului de experţi ar fi avut un sens”, a justificat diplomatul rus, care a criticat Statele Unite şi aliaţii acestora pentru refuzul lor de a accepta revizuirea cerută de Rusia.
În ultimul raport, datat cu începutul lunii martie, comitetul de experţi subliniază încă o dată că Phenianul continuă să “sfideze sancţiunile Consiliului de Securitate”, mai ales prin dezvoltarea programului nuclear, în cadrul căruia Coreea de Nord a efectuat teste cu rachete balistice, şi prin încălcarea sancţiunilor maritime şi a limitelor pentru importurile de petrol.
Raportul menţionează şi lansarea unei anchete cu privire la “informaţiile venite dinspre state membre asupra furnizării de către Coreea de Nord de arme convenţionale şi muniţii” altor state prin încălcarea sancţiunilor. Potrivit statelor occidentale care susţin Ucraina în războiul cu Rusia, aceasta din urmă a achiziţionat din Coreea de Nord cel puţin un milion de obuze.
“Acest veto nu este un semn de nelinişte pentru populaţia nord-coreeană sau pentru eficacitatea sancţiunilor. El priveşte Rusia, care obţine libertatea de a încălca sancţiunile în căutarea de arme pentru a le folosi contra Ucrainei”, a remarcat ambasadoarea britanică la ONU, Barbara Woodward.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XPovesti cum ca ca Rusia nu are arme si munitie si cauta arme la coreenii de nord Rusia are o industrie puternica in domeniu militar fiti fara grija, ca dovada e si o putere nucleara mare. Sigur nu mai vrea sa treaca prin ce a patit in iunie 1941 cand /URSS/a fost atacata de Germania , fiind surprinsa total nepregatita .si cu dotari slabe in armata .Apoi a depus rapid eforturi uriase pt a face fata armatei germane mult mai bine dotata.
-
Povești spui matale. Dar nah, și adulții cred uneori în basme.
-
Bine povestitorule, cauta-ti o gradinita sa le povestesti facaturile astea copilasilor. Ideal ar fino gradinita din zona Vladivostok, pe undeva
-
Daca americanii nu erau sponzori la rusnaci , Germania nazista ii facea ferfelita. Da, Rusia e cea mai mare putere nucleara. Dar ce conteaza ca tu ai “100” si eu am “80” ? Ne nimicim unii pe altii. Nu cred ca rusii sunt asa prosti ori debili sa inceapa o asa razmelnita ? Dar …..de la ei ….te poti astepta la orice. Totusi , voi care ii preaslaviti pe rusi si capacitatile lor militare, nu va intrebati : de ce nu au reusit sa termine cu Ucraina in cateva saptamani ?
-
Marii eroi ruși care cu pieptul gol au oprit armata germană prinde doar la oamenii cu școală puțină sau deloc
-
Iarasi uita ciolovecii de lend-lease-ul american care a livrat sovieticilor armament, blindate, camioane, jeepuri, echipamente militare diverse, inclusiv alimente, paturi, haine si chiar ciorapi. Daca aliatii, si in special americanii, nu faceau asta, azi in Rusia se vorbea germana, si poate ca era mai bine pentru intreaga planeta.
Trebuie renutat la ONU si-a pierdut utilitatea cand niste dictaturi fac ce vor ele
Mare “prietenie” între dictatori. Vorba proverbului: cine seamănă, se adună. Și regimul putinist mai are nesimțirea de a critica țările occidentale 😂. Delirul politic la Kremlin e la paroxism.
Coreea de Nord a trimis arme Rusiei adica a actionat in mod capitalist si si-a externalizat testarea armelor.
In plus testarea se face pe campul de lupta, ca la carte.
Asta inseamna sa fii mafiot!
In plus Rusia o fi dat si ea ceva la schimb ca doar au primit garnituri intregi de trenuri de la sarmanul si flamandul popor corean.
Da ce sa le fi dat? Zic gurile rele ca hipersonice dar cine stie ce altceva o fi dat…
-
Ruzznacia a dat potol nord-coreenilor, ca aia isi mananca unghiile de foame. Asa a ajuns Ruzznacia sa fie prietena cu marile democratii ale planetei, adevaratele tari bogate si libere: Iran, Coreea de Nord, Belarus
ONU este interesat doar de ucrainieni si ursi polari, ei nu vad ca israelienii au omorat in Gaza in sase luni mai multi civili decat Kim Jon Un intr-o viata, Israel merita embargou nu Korea!
-
Din nou bați câmpii…