Potrivit agenţiei oficiale TASS, apartamentul, care a fost confiscat în mai de „parlamentul” impus de Rusia în Crimeea, va fi scos la licitaţie „la roşu”, întrucât cuplul prezidenţial nu a locuit niciodată la această proprietate unde doar pereţii sunt zugrăviţi.
Apartamentul familiei Zelenski are o suprafaţă de 119,5 metri pătraţi şi este situat în zona rezidenţială Imperator din localitatea Livadia, situată la periferia popularei staţiuni balneare Ialta, una dintre principalele destinaţii turistice din peninsulă.
Proprietatea, care era înregistrată pe numele Olenei Zelenska, a fost scoasă la licitaţie cu un preţ de pornire de 24,6 milioane de ruble (242.875 de euro la cursul de schimb curent), potrivit TASS.
Apartamentul soţilor Zelenski are un living cu vedere panoramică, un dormitor, o baie şi o bucătărie open-space cu spaţiu de luat masa. Apartamentul nu este mobilat şi nici nu are sistemul electric instalat, conform aceleiaşi surse.
Apartamentul este situat la etajul 5 al clădirii, iar balconul are vedere la Marea Neagră şi la Palatul Livadia, care a fost cândva casa de vacanţă a ultimului ţar rus, Nicolae al II-lea, împuşcat de bolşevici în 1918.
Palatul imperial a găzduit, în februarie 1945, Conferinţa de la Ialta, la care au participat liderii sovietic, Iosif Stalin, britanic, Winston Churchill, şi american, Franklin D. Roosevelt.
Potrivit TASS, cererile de cumpărare vor fi acceptate până pe 26 octombrie, iar participanţii la licitaţie vor fi obligaţi să depună un depozit de 50% din preţul iniţial de pornire.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XCrimeea a apartinut a Rusiei inca de pe vremea țarinei Ecaterina a II-a. a Rusiei / 2 mai 1729-17 Nov.1796/ cunoscuta ca Ecaterina cea Mare a Rusiei, dar Stalin a facut modificari teritoriale cand a ajuns la putere. Acum dupa referendum Crimeea a revenit Rusiei.
Asta asa ca fapt divers
-
Daca toate popoarele ar revendica azi teritoriile pe care le-au detinut in de-a lungul istoriei, ar fi razboaie peste tot. Si asa ne-am pute intoarce in istorie pana la Alexandru Macedon… Redesenarea granitelor astazi de catre Rusnacia este doar dovada ca un imperiu muribund se agata de asa-zisa glorie de odinioara, in timp ce se scufunda in mlastina propriei ignorante si agresivitati. Sa se scufunde cat mai repede.
-
Copy-paste din Wikipedia, istoric de carton… Pentru informarea ta: Crimeea a ajuns in mainile rusilor tot printr-o intelegere, intre rusi si otomani, semnata parca la Iasi.
-
Daca tot te intorci cu sute de ani in urma , pai de ce sa nu ajungem atunci in anii cand rusia era o tara nesemnificativa pe harta lumii ??? de ce te raportezi doar la o anumita perioada ? mergi pana in anii 1000 sau chiar mai jos sa vezi ce au fost stimatii tai strabuni ….
Vad ca aduci in discutie perioada domniei lui Ecaterina a-II-a
insa in anii 1500- 1600 de cine era locuita Crimeea ?
Iar politica rusa se vede si in zilele pe care le traim , la inceput invaziei ucrainene , rusii tai au declarat ca doresc doar ,, dezanificarea ucrainei ,, dupa aceea ce au facut ??? au anexat in mod barbat teritorii ucrainene …. asta a fost politica rusa de a intregul ei istorie …. priveste harta geografica a rusiei , cat teritoriu le mai trebuie ,sunt cea mai extinsa tara si doar prin razboi cu cei mai slabi ca ei carora le au furat terenul -
Ca fapt divers ți-a răspuns Tuluz Lotrec, pertinent și la subiect.
NU sunt de acord cu confiscarea apartamentului lui Zelenski.
Nu am fost niciodată de acord cu nici cu confiscarea proprietăților deținute de ruși prin Occident.
O nedreptate nu îndreaptă o altă nedreptate.
-
Intrebarea e, de unde are “cersetorul Europei” un apartament de aproape un sfert de milion de euro?? Si de alte averi de care omul de rind nu are habar?
-
Are bani de la Putler, care este cel mai bogat om de pe planeta? Sau nu stiai?
-