Incidentul a avut loc marţi, când agenţia oficială de presă RIA Novosti a relatat, citând Ministerul rus al Apărării, că s-a produs o “descărcare anormală de muniţie de avion” deasupra satului Petropavlovka din regiunea Voronej.
Guvernatorul Aleksandr Gusev a declarat că cele nouă case vor fi reconstruite cât mai repede posibil şi că au fost avariate, de asemenea, şcoala din localitate, un centru de arte şi o clădire administrativă.
Nimeni nu a fost ucis, dar patru persoane au fost tratate pentru răni minore, iar locuitorii au avut acces la suport psihologic, a precizat el, adăugând că, de asemenea, cinci maşini şi un tractor au fost avariate, iar proprietarii vor primi despăgubiri.
“Niciun locuitor nu va rămâne fără ajutor, îi vom sprijini pe toţi pe cât de mult posibil”, a promis Gusev.
Autorităţile nu au specificat care a fost cauza incidentului. Chiar dacă pagubele au fost limitate, a fost o situaţie jenantă pentru armata rusă, incidentul având loc într-un moment de alertă maximă în regiunile de sud ale Rusiei, aproape de graniţa cu Ucraina.
În perioada Anului Nou, Rusia a efectuat unele dintre cele mai puternice atacuri cu rachete şi drone asupra Ucrainei de la invazia sa pe scară largă în februarie 2022. Sâmbătă, cel mai sângeros atac transfrontalier ucrainean din timpul războiului a ucis 25 de persoane în oraşul rusesc Belgorod, în apropiere de graniţă, au declarat oficiali ruşi.
Sursa: AGERPRES
Citește și:
Moscova a recunoscut bombardarea accidentală a unui sat din vestul Rusiei
Trimite articolul
XAduc masini de spalat din Ucraina si s-au rezolvat lucrurile
😂😂😂😂😂😂😂
Cat de idiot trebuie sa fii ca sa faci asa ceva ? deci avioanele rusesti se ghideaza dupa … fum ! iar cum oamenii din acea localitate se incalzesc la soba cu lemne , pilotul a interpretat ca acea e tinta !
Astia daca lanseaza o racheta ghidata , oare nu va cadea pe kremlin ? 🤣🤣🤣
Salut. N-ar fi rau sa angajati si pe cineva cunoscator de limba romana…inainte sa scriti/publicati ….GRESALA….de tipar…
Trist cucoane…foarte trist..
Nu le mai reconstruieste nimic, ii trimite pe toti pe front si gata povestea
Le construiesc niște pietre funerare în locul caselor distruse