Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, marţi s-a lansat pilonul tehnic al sistemului UE. Creat în doar două luni, portalul UE asigură verificarea caracteristicilor de securitate conţinute în codurile QR ale tuturor certificatelor. Acest lucru le va permite cetăţenilor şi autorităţilor să aibă certitudinea că certificatele sunt autentice. În timpul acestui proces, nu se schimbă şi nu se păstrează date cu caracter personal. Lansarea portalului marchează sfârşitul lucrărilor pregătitoare la nivelul UE.
Comisia Europeană a anunţat că, din 10 mai, 22 de ţări au testat deja portalul cu succes. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie, însă toate statele membre care au trecut cu succes testele tehnice şi care sunt pregătite să elibereze şi să verifice certificatele pot începe să utilizeze deja sistemul în mod voluntar.
„Încă de astăzi, şapte state membre – Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croaţia şi Polonia – au decis să se conecteze la portal şi au început să elibereze primele certificate ale UE, în timp ce altele au decis să lanseze certificatul digital al UE privind COVID numai atunci când toate funcţiile vor fi implementate la nivelul întregii ţări. Prin urmare, mai multe ţări vor începe să utilizeze sistemul în zilele şi săptămânile următoare”, se arată în comunicat.
Conform acestuia, Regulamentul se va aplica de la 1 iulie şi, pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, prevede o perioadă de introducere treptată de şase săptămâni pentru eliberarea certificatelor. În paralel, Comisia va continua să ofere sprijin tehnic şi financiar statelor membre pentru a se conecta la portal.
„Lansarea de astăzi a portalului este un pas important care le va permite statelor membre să înceapă să utilizeze portalul şi să emită certificatele digitale ale UE privind COVID. Faptul că şapte state membre s-au conectat deja la portal este un început bun. Încurajez şi celelalte state să se conecteze cât mai curând posibil. Pregătirea din timp va face ca întregul sistem să poată fi pe deplin operaţional până la 1 iulie, atunci când propunerea va deveni aplicabilă, iar UE va fi gata la timp pentru redeschidere în această vară”, a declarat Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XComisia Europeană strică banii pe paie la gîște. Mai bine ar investi în spitale, sănătate. Sau de aici nu iese șpaga.