Miliarde de lăcuste roiesc pe câmpurile din Sardinia, în Italia, în cea mai mare invazie din ultimii 30 de ani. Specialiştii estimează că invazia va afecta aproximativ 60.000 de hectare în acest
an. Furajele uscate şi lucerna se numără printre culturile cele mai afectate. Pagubele sunt uriaşe şi apar în timp ce fermierii se luptă cu creşterea costurilor şi cu seceta.
În aprilie, când fermiera Rita Tolu a văzut „un val mare şi negru traversând orizontul şi punând stăpânire pe câmpuri", a ştiut că, în zilele următoare, nu va mai rămâne mare lucru din culturile
sale de furaje uscate şi lucernă.
Tolu, în vârstă de 40 de ani, şi alţi agricultori care lucrează în zonele centrale ale insulei italiene Sardinia au văzut cum roiuri de miliarde de lăcuste le-au devastat terenurile, în cea mai
mare invazie de acest fel din ultimele peste trei decenii.
Tolu a declarat că mulţi dintre colegii săi „ar putea fi nevoiţi să îşi închidă afacerile", deoarece invazia se adaugă la impactul secetei şi al creşterii costurilor cu combustibilul asupra
fermierilor.
Ignazio Floris, care predă la Universitatea Sassari din Sardinia, a explicat că depopularea şi terenurile necultivate au fost, din nou, unul dintre principalele motive care au stat la baza acestui
tip de eveniment natural.
Creşterea temperaturilor şi lipsa ploilor joacă, de asemenea, un rol important, deoarece solul uscat şi compactat facilitează depunerea ouălor de către lăcuste.
Floris a precizat că invazia din acest an a afectat o suprafaţă egală cu 2-3% din insulă, o întindere de teritoriu mult mai mică în comparaţie cu catastrofele anterioare.
În 1946, aproximativ 1,5 milioane de hectare de teren, reprezentând două treimi din teritoriul insulei, au fost afectate, deoarece lăcustele s-au răspândit rapid pe câmpurile abandonate în timpul
celui de-al Doilea Război Mondial. În 1988 şi 1989 au fost afectate 81.000 de hectare.
Sursa: Mediafax
Trimite articolul
Xnu-i bai o sa le stranga si o sa faca provizii pt iarna asa cum recomanda unii de pe Bruxelles mai ales daca se renunta la vite, ca cica polueaza…..nu ?
-
In alte parti ale lumii se mananca insecte. Chiar si noi mancam insecte, se gasesc bucati de insecte in faina (asadar si in paine), cereale integrale, fructe uscate etc.
In astfel de situatii chinezii scot ratele din crescatorii si acelea lichideaza insectele in plus pasarile fac apoi oua si carne bune. Ar fi buine si si la noi, in Dobrogea