Elveţia. „Ceea ce avem noi nevoie nu este o pace dictată, ci o pace justă şi echitabilă care să ţină cont de integritatea şi suveranitatea Ucrainei”, a declarat şeful guvernului german într-un interviu pentru canalul public ARD, în marja summitului G7 din Italia.
„Ceea ce propune el este ca în cele din urmă să înscrie un raid imperialist în texte”, a criticat cancelarul german, care participă în acest week-end în Elveţia la o conferinţă internaţională privind pacea în Ucraina, la care vor fi prezenţi zeci de şefi de stat şi de guvern, însă fără prezenţa Rusiei.
Olaf Scholz a descris acest summit drept un prim pas important.
„Marile chestiuni nu vor fi încă rezolvate acolo. Dar se pun bazele astfel încât să se poată face progrese în marile probleme, poate la o altă conferinţă”, a adăugat el.
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, drept condiţii pentru o încetare a focului şi o pace negociată.
Scholz a declarat că oferta lui Putin înainte de summitul din Elveţia urmăreşte, de asemenea, să slăbească sprijinul opiniei publice pentru ajutorul acordat Ucrainei. „Este sigur că acest lucru se adresează politicii interne a diferitelor ţări”, a declarat el pentru ARD.
Vladimir Putin „ştie că sunt mulţi cetăţeni care doresc să existe o evoluţie paşnică şi, de aceea, vrea să şteargă şi să ascundă faptul că el este cel care a început un război brutal pe care îl continuă cu siguranţă”, a mai spus Scholz.
Pe de altă parte, cancelarul german şi-a confirmat rezervele cu privire la propunerea actuală privind noile sancţiuni ale UE împotriva Rusiei, însă nu consideră că guvernul german este un obstacol în calea unui acord, notează dpa.
„Nu, nu le blocăm (sancţiunile)”, a declarat el sâmbătă pentru postul de televiziune ZDF, în marja summitului G7.
„La fel ca în cazul tuturor celorlalte pachete de sancţiuni, lucrăm intens cu toţi ceilalţi şi dorim să ne asigurăm că acest lucru se face cât mai pragmatic posibil”, a mai spus el.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XGermania a pierdut 2 război mondiale, va pierde și aceasta.
A făcut ce a vrut in UE, și nu ajunge?
-
Și totuși Germania are un nivel de dezvoltare mult superior Rusiei, țară învingătoare și cu resurse net superioare. Ce îți spune acest lucru, stimate domnule? Rusia nu ar fi învins în al doilea război mondial dacă nu era ajutată cu miliarde de dolari și tehnică militară de către SUA și Marea Britanie.
-
Ai rămas blocat în trecut, nu degeaba susții un regim de sorginte stalinistă.
Momentan economia Germaniei este i cadere libera. Ats ar trebui sa fie preocuparea de baza a unui cancelar german, nu sa se bage in conflictul ruso-ucrainean.
-
A bate câmpii e activitatea ta favorită. Sigur cancelarul Scholz va ține cont de sfaturile matale. 😂
-
Exact asa cum lui Putin i se rupe de Scholz.
-
Matale nu faci diferență între Scholz și Putin, pe de o parte, și cetatean 😁. Îți place dileala individului că seamănă cu dileala ta 😂
-
-
-
Chiar daca economia Germaniei ar fi la fundul sacului, si atunci ar fi peste cea a Rusiei. Sa inceteze ruzznacii razboiul si sa lece din Ucraina, si totodata din Transnistria, si va fi si pacea dupa care plangi cu lacrimi de crocodil.
-
Nu e la fundul sacului. După recesiunea ușoară din 2023, pe 2024 se prognozează o stagnare, deci nicidecum în cădere liberă. Dar nu ne așteptăm ca Cetatean să se informeze, el doar repetă minciunile furnizate de șefii săi de la Kremlin.
-
Bineinteles, dar ciolovecii de serviciu isi iau “informatiile” din maroul debitat de Kretinomlin, nicidecum din surse de incredere.
-
Poti sa le iei si tu de aici, daca vrei sa scrii ceva real si nu dupa cum te indruma bostanul : World Economic Outlook(April2024).
-
-
-
Baga o erata si aici bolovane. App, erata este pentru a corecta greselile de tiparire nu pentru a corecta analfabeti ca tine. Este buna litera i la gust? Ca o mananci des🤣🤣🤣
-
Spre deosebire de tine, eu stiu cand fac greseli si le corectez. Tu scrii prost romaneste non-stop, ba adaugi litera “i”, ba o mananci cu pofta de orc lihnit. Tu nu te corectezi niciodata, pentru ca pur si simplu nu cunosti limba romana. Pun pariu ca daca nu corectam textul ulterior, habar nu aveai ca ar fi existat o greseala in acesta. Dar prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul…
-
Adica, vrei sa spui ca scoti in evidenta faptul ca esti analfabet? Hmmm, cum s-ar spune mai si semnalizezi🤣🤣🤣
-
Nu ai scos in evidenta absolut nimic, decat ca tu esti un analfabet, postand adesea mesaje agramate, de rad si copiii de gradinita. Stilul tau bolsevic de a-i acuza pe altii de ceea ce esti chiar tu, demonstreaza doar ca esti repetent atat la scoala cat si in viata.
-
-
-
Deutsche Schweinehunde, mai si vorbesti?! Nemtii tai ar trebui sa te arunce in Rin cu o piatra de moara la gat!
-
Corect în limba română este “escroc” 😉📝📖 și “rusofil semianalfabet”