Germania. Cancelarul Scholz i-a comunicat joi acest mesaj preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, într-o conversaţie telefonică, potrivit guvernului german.
Olaf Scholz a subliniat că viitorul Ucrainei se află în Uniunea Europeană. Germania îşi va continua sprijinul pentru Ucraina, inclusiv în sectorul militar, în strânsă coordonare cu Europa şi cu parteneri internaţionali.
La fel ca vecina sa, Republica Moldova, Ucraina aşteaptă în prezent o decizie privind începerea negocierilor de aderare.
Comisia Europeană a recomandat în principiu acest pas în urmă cu două săptămâni, dar este nevoie de aprobarea guvernelor statelor membre. O decizie urmează să fie luată la summitul din 14 – 15 decembrie.
În prezent, nu este clar dacă decizia va fi favorabilă. Motivul principal este acela că cerinţele în privinţa aplicării reformelor interne nu au fost încă îndeplinite pe deplin.
În timpul unei vizite la Kiev, marţi, preşedintele Consiliului UE, Charles Michel, a asigurat atât Ucraina, cât şi Republica Moldova, de sprijinul său deplin în eforturile lor de a începe rapid negocierile. În acelaşi timp, însă, i-a avertizat să nu vadă acest lucru ca pe o decizie inevitabilă.
La rândul său, preşedintele Zelenski a reafirmat recent eforturile ţării sale în privinţa realizării tuturor reformele necesare.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XDupa Scholz si o “parte” din guvernul german si islamul apartine de Germania. Dar interesant, “der Vergessliche Gummibärchen” acest personaj corupt, nu intreaba poporul german de dorintele existente. Oare de ce ?