Serghei Lavrov, ministrul de Eterne al Rusiei, care anterior a declarat că „supremaţia Occidentului a luat sfârşit”, avertizează NATO că Rusia nu va permite Ucrainei să achiziţioneze arme nucleare. Acesta a mai adăugat că Rusia a lansat o operaţiune militară specială împotriva Ucrainei săptămâna trecută pentru că s-ar confrunta cu un „pericol real” dacă Kievul ar dobândi arme nucleare, transmite Reuters. Dacă Ucraina se înarmează nuclear, Lavrov susţine că se va ajunge la o confruntare NATO-Rusia, iar „al treilea război nondial va fi nuclear”. În privinţa sancţiunilor, Lavrov spune că Federaţia Rusă s-a pregătit pentru acestea, dar a fost surprins că acestea au afectat sportivii şi lucrătorii media.
„Rusia are mulţi prieteni, este imposibil să o izolezi”, crede Lavrov.
„Occidentul însuşi a contribuit la distrugerea formării unei noi arhitecturi de securitate. Tabăra ucraineană ţine negocierile la ordinul Statelor Unite”, a mai spus Lavrov.
Pe problema Ucrainei, Lavrov a punctat că „Crimeea face parte din Federaţia Rusă, iar acest lucru nu este negociabil. Poporul ucrainean îşi poate alege guvernul, dar acesta trebuie să reprezinte toate minorităţile Ucrainei”. Discursul său a fost ţinut la o conferinţă ONU pentru drepturile omului, iar pe durata sa zeci de diplomaţi ruşi au ieşit nervoşi din sală, boicotându-l pe ministrul de Externe al Rusiei. Alţi diplomaţi ONU au afişat steagul Ucrainei în semn de protest, transmite Independent.
SURSA: MEDIAFAX
Citește și:
Care ar fi persoana pe care Putin ar vrea să o instaleze în fruntea Ucrainei în locul lui Zelenski
Ucraina anunță că aproape 6.000 de militari ruși au fost uciși de la începerea războiului
China spune că este pregătită să „joace un rol” în soluţionarea conflictului din Ucraina
Ministerul Apărării rus: Am preluat controlul în Herson, Ucraina
Trimite articolul
Xnasol!
de ce trebuie sa se amestece alte puteri in conflictul ucrainiano-rus? ca de aici pleaca tot sa fie clar
Nu sunt de acord cu faptul ca rusii bombardeaza Kievul dar americanii uita cum avioanele lor au bombardat Belgradul in anii 90 si au lovit cartiere de locuinte scoli spitale bulevarde centrale si chiar ambasade? Asa ca…….
-
Repeți că o moară stricata faza cu sârbii. Iar eu am răbdare și îți tot repet:
Sârbi au meritat din plin ceea ce li s-au întâmplat! Ei au comis genocid împotriva albanezilor și a croaților-
Nu numai ca au comis, ci continuau genocidul! Apoi victime civile au fost putine, au facut bombardamente de precizie, ceea ce rusii nu-s in stare sa faca nici la 20 de ani dupa aceea.
-
-
E o ocazie numai bună să le de-a la ruși niscava pălmi 😛😝
bau bau nuclear…
rusii nu prea fac mentenanta la armaent. nu m-as mira sa se strice rachetele la moemntu lansarii si sa le explodeze in fata 😛
in 15 febr cand au promis ca retrag soldatii si armamentu, de fapt au colectat vehiculele defecte si le-au dus in cazarmi ca sa nu se faca de ras ca ataca cu blindate care se defecteaza in cativa KM de la granita
asta ne mai lipsea un razboi nuclear in Europa
Ca ”unii ” care -s peste mari si tari nu au treaba se pare….
La noi a pi picat o bomba nucleara in tara se numește AUR ,și se simt efectele la propriu
Iar al 4-lea razboi mondial va fi cu pietre si bete. Asa sunt aceste cicluri.
Păi, acest Baba Vanga a lu’ Putin, și-ar dori să dea foc întregii lumi, că așa-i ciuma roșie din născare, iar bolșevicii nu se dezmint.
ministrul de Eterne al Rusiei….
asa ziaristi ca voi, mai rar.
basinosule, mai taci drec.
spune-i la boul ala de putin ca daca nu termina in 24 de ore va ia mama dracului pe amandoi!!