Duminică, Direcţia principală de informaţii (GUR) a Ministerului Apărării din Ucraina a anunţat confirmarea faptului că Moscova pregăteşte componente ale forţelor sale nucleare pentru manevre care implică lansarea de rachete balistice şi de croazieră.
În pregătirea acestor exerciţii, a fost testată funcţionarea sistemului centralizat de control de luptă al forţelor armate ruse şi, ca parte a testului, forţele nucleare au fost plasate la cel mai înalt nivel de alarmă de luptă, a precizat GUR în comunicatul său.
Potrivit serviciilor secrete ucrainene, decizia de a efectua aceste manevre face parte dintr-o tentativă de a ”împiedica” deplasarea în Europa a lui Biden, care va ateriza luni la Varşovia, într-o deplasare care coincide cu împlinirea unui an de la invazia Rusiei în Ucraina.
Strategia Moscovei este de a folosi “şantajul nuclear direct” pentru a “slăbi sprijinul internaţional pentru Ucraina”, au concluzionat ele.
Avertismentul GUR vine la câteva zile după ce raportul anual al Ministerului Apărării din Norvegia a evocat posibilitatea ca Rusia să fi transferat o parte din capacităţile sale nucleare către navele şi submarinele din flota sa nordică.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XAu ajuns serviciile secrete ucrainiene sa stie mai bine ca CIA sau chiar rusii 🤣
Nu e de dorit dar nu m-as mira atat timp cat americanii isi baga coada acolo……………….precum bățul prin gard
Câte dintre elitele europene s-au implicat până acum pentru a găsi o cale spre pace? Și ce este mai rău: mulți dintre noi, oamenii simplii, preluăm acest mod de a gândi belicos și a dori parcă să intrăm în mod direct în război… ???!!!!
-
Și cum vrei dumneata pace când rușii continuă invazia unei țări independente?
-
Prin ideiile voastre idioate, asa o sa vina pacea !Nu doar voi, cei ce lasati bale pe aici, ci toti cei care sustin acest conflict cu armament, munitie, cash. Voi sunteti vinovati de atatea victime, razboiul era gata mai de demult.
-
Noi nu susținem războiul pornit de ruși. Nu credem că rușii au vreun drept in Ucraina,cum nu au în Republica Moldova, Georgia, Polonia sau România. Spune rușilor să se retragă și războiul se termină
-
Spune-i lui Zelensky sa dispara si se va incheia razboiul. Zelensky a fost “ales” printr-un putsch (Coup d’État).
-
-
Altă zi fără medicamente pentru eu-putinică și delirul face ravagii…🤷🏻♂️
-
-