După cum a declarat presei ministrul agriculturii, Samuel Vlcan, măsura urmăreşte să protejeze sectorul agricol slovac, precum şi sănătatea consumatorilor.
Săptămâna trecută, Ministerul Agriculturii a anunţat că, în urma analizei unui eşantion de cereale din Ucraina, a fost detectată “prezenţa unui pesticid care nu este autorizat în UE şi care are un impact negativ asupra sănătăţii umane”.
Bratislava se alătură astfel Varşoviei şi Budapestei, care au interzis importurile de cereale ucrainene în weekend. Comisia Europeană a calificat aceste măsuri comerciale unilaterale drept inacceptabile.
Guvernul slovac interimar a fost totuşi criticat de fostul partener Dreptate şi Solidaritate (SaS) că măsura a venit prea târziu şi, în plus, a fost adoptată doar după ce în ţară au ajuns cereale contaminate din Ucraina.
Cerealele destinate exportului în ţări terţe ar fi trebuit să fie monitorizate şi vânzarea lor în Slovacia ar fi trebuit să fie interzisă cu mult timp în urmă. Cu toate acestea, interdicţia a fost aprobată abia astăzi, după ce Polonia şi Ungaria au optat pentru aceeaşi măsură, a deplâns SaS. O expertă în agricultură a partidului, Jarmila Halgasova, a considerat că este justificată despăgubirea celor care au fost obligaţi să se debaraseze de această marfă.
Recenta descoperire a 1.500 de tone de cereale ucrainene contaminate cu reziduuri de pesticide este doar vârful icebergului, iar în Slovacia există zeci de mii de tone de cereale din Ucraina care nu respectă standardele de igienă, a afirmat luni guvernatorul regiunii Nitra şi liderul partidului extraparlamentar HLAS-SD, Branislav Becik.
În prezent, exporturile de cereale ucrainene tranzitează în mare parte ţările UE, după ce rutele tradiţionale din Marea Neagră au fost blocate de invazia rusă.
Uniunea Europeană a suspendat în mai 2022, timp de un an, taxele vamale pentru toate produsele importate din Ucraina şi a dispus ca aceasta să îşi exporte stocurile de cereale după închiderea rutelor maritime prin Marea Neagră.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XForte bine ca au oprit. Sunt în domeniul agriculturii. Calitatea cerealelor din Ucraina de la 1 la 10 este 1.
Lângă camioanele încărcate de grâu îți vine să vomiți în sensul cuvântului.
Hmmm din ce cauza?? Din cauza tratamentelor chimice ce se aplica.
Din păcate majoritatea oamenilor de la orașe, nu știu cum arata o pâine făcut din faina de grâu. Aspectul sănătos al pâinii.
Mai un ultim cuvânt. O cunjstinta de a mea, a cumpărat un dozimetru(detector de radiatii), valorile nu erau normale. GRIJA MARE, Sper ca se aprinde beculetul în mintea tuturor.
Corect, Romania nu are politicieni care sa le reprezinte Interesse.