Susţinută intens de partidul stângii radicale Podemos, aliat al socialiştilor din cadrul Guvernului condus de Pedro Sanchez, această lege – denumită “transgen” – le permite persoanelor care doresc să îşi schimbe genul în documentele de identitate să obţină acest lucru doar prin intermediul unei simple declaraţii administrative încă de la vârsta de 16 ani.
Nu va mai fi deci necesară furnizarea de rapoarte medicale ce atestă o disforie de gen şi nici dovezi ale unui tratament hormonal administrat timp de doi ani, aşa cum era cazul până acum pentru persoanele majore din Spania.
Noul text de lege – adoptat cu 191 de voturi “pentru”, 60 de voturi “contra” şi 91 de abţineri – extinde acest drept şi la persoanele din grupa de vârstă 14-16 ani, cu condiţia ca ele să fie însoţite de-a lungul procedurii de tutorii lor legali, precum şi la adolescenţii din grupa 12-14 ani, dacă ei obţin o aprobare în justiţie.
Spania se alătură astfel altor câteva ţări din lume care au legalizat autodeterminarea genului printr-o simplă declaraţie, după modelul Danemarcei, prima ţară care a acordat acest drept în Europa pentru persoanele transgen în 2014.
“Astăzi, am făcut un pas de uriaş” recunoscând “libera determinare a identităţii de gen”, a declarat Irene Montero, ministrul pentru Egalitate din partea partidului Podemos, apărând o lege despre care a spus că “de-patologizează” persoanele transgen.
Prudenţă
Dezbaterile despre disforia de gen, acea suferinţă cauzată de o inadecvare între sexul biologic şi genul cu care se identifică o persoană, au luat amploare în numeroase ţări în ultimii ani odată cu creşterea numărului de cereri care privesc “tranziţia”, mai ales în rândul unor persoane minore.
Însă adoptarea acestei legi în Spania intervine într-o perioadă în care mai multe ţări, inclusiv unele care erau vârful de lance al acestui subiect, au preferat să acţioneze cu reţinere.
În Suedia, autorităţile au decis în urmă cu un an să pună capăt hormonoterapiei pentru minori, cu excepţia unor cazuri foarte rare, invocând necesitatea de a da dovadă de “prudenţă”. De curând, autorităţile suedeze au restrâns drastic şi recurgerea la ablaţia sânilor în rândul adolescentelor.
În Finlanda, o decizie similară a fost luată încă din 2020 asupra hormonoterapiei, în timp ce în Franţa, Academia de Medicină a îndemnat la “o mare prudenţă medicală” în tratamentul administrat tinerilor pacienţi şi la “cea mai mare rezervă” faţă de tratamentele hormonale.
Regatul Unit a blocat luna trecută o lege scoţiană asupra drepturilor persoanelor transgen, similară celei din Spania, care fusese adoptată la sfârşitul lunii decembrie de Parlamentul din Edinburgh la finalul unor dezbateri aprinse.
Acest episod a fragilizat situaţia prim-ministrului scoţian Nicola Sturgeon, care şi-a anunţat miercuri demisia, după o controversă puternică creată de încarcerarea într-o închisoare pentru femei a unei persoane transgen care fusese condamnată pentru violarea a două femei în timpul perioadei sale de tranziţie.
“Precipitat”
În Spania, legea “trans” a suscitat o opoziţie aprinsă din partea partidelor de dreapta.
“Nu suntem aici pentru a face experimente cu oamenii (…) Vedem că anumite ţări dau acum înapoi, pentru că au văzut că s-au precipitat, un fapt care a provocat multă suferinţă. Haideţi să nu facem şi noi la fel!”, a declarat joi Maria Jesus Moro, deputat din partea Partidului Popular.
Însă textul de lege a provocat diviziuni profunde şi în rândul stângii şi al mişcării feministe, în condiţiile în care Spania se pregăteşte pentru alegeri generale, care vor avea loc spre sfârşitul acestui an.
Legea a fost susţinută cu ardoare de Podemos şi de cea mai mare organizaţie LGBT din Spania, FELGBTI+, care speră, potrivit preşedintei sale Uge Sangil, că noul text “va încuraja alte ţări să urmeze exemplul spaniol”.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XCodobelc ce zici, nu vrei sa te muti in Europa ta preaslavita ? Acolo te simti ca acasa, esti primit de toti.
-
Vrei sa-ti schimbi sexul, ciolovecule? Poate ca ar fi cazul, te mai calmezi putin si tu.
-
Te-ai trezit, leprosule ? Voi astia asistatii sociali, pana la ora asta dormiti ? Putori de voi ce sunteti. Era vorva despre tine, cel care preamareste Europa si “valorile” incontestabile ale aceste secte.
-
Esti un frustrat sexual, ciolovecule.
-
-