SUA. Washingtonul promovează în schimb un apel al Consiliului pentru o încetare temporară a focului, legată de eliberarea unor ostatici de către gruparea islamistă Hamas.
Proiectul respins fusese propus de Algeria; dintre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, 13 au votat pentru, Regatul Unit s-a abţinut, însă SUA, la fel ca şi ceilalţi patru membri permanenţi ai forului de conducere al ONU, au drept de veto.
Ambasadorul algerian la Naţiunile Unite, Amar Bendjama, a susţinut înaintea procedurii că „un vot în favoarea acestui proiect de rezoluţie este un sprijin pentru dreptul la viaţă al palestinienilor. Pe de altă parte, un vot împotrivă implică susţinerea violenţei brutale şi a pedepselor colective care li se impun”.
Ambasadoarea americană Linda Thomas-Greenfield indicase încă de sâmbătă că Statele Unite se opun rezoluţiei pe motiv că aceasta ar putea periclita negocierile între SUA, Egipt, Israel şi Qatar pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza şi a eliberării de ostatici deţinuţi de Hamas pe teritoriul respectiv.
La rândul său, ambasadoarea britanică Barbara Woodward a declarat în faţa Consiliului, după vot, că „simplul apel la un armistiţiu – ceea ce face această rezoluţie – nu va face să se întâmple asta”, iar „modalitatea de a opri luptele şi posibil de a împiedica reluarea lor este să se înceapă cu o pauză pentru scoaterea ostaticilor şi intrarea ajutoarelor” în Gaza.
Rezoluţia în varianta algeriană nu lega încetarea focului de eliberarea ostaticilor.
Statele Unite au propus în schimb o altă versiune, care cere un armistiţiu temporar şi se opune unei ofensive terestre majore a forţelor israeliene în oraşul Rafah. Textul respectiv a fost consultat luni de Reuters, care observă că Washingtonul a fost până acum reticent faţă de folosirea termenului de „armistiţiu”, însă acum se recurge la formulările folosite săptămâna trecută de preşedintele american Joe Biden în discuţiile cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Conform propunerii americane, Consiliul de Securitate ar urma să „sublinieze sprijinul pentru un armistiţiu temporar în Gaza imediat ce este posibil, pe baza formulei eliberării tuturor ostaticilor”, cerând în acelaşi timp „eliminarea tuturor obstacolelor din calea asigurării de asistenţă umanitară la scară mare”.
Washingtonul protejează în general Israelul de acţiuni din partea ONU, însă au fost şi două situaţii în care s-a abţinut, permiţând Consiliului să adopte rezoluţii prin care se urmărea creşterea volumului de ajutoare pentru Gaza şi întreruperea luptelor pe termene mai lungi.
În absenţa unor astfel de rezoluţii, se poate ajunge la un vot în Adunarea Generală a ONU; rezultatul în acest caz nu este obligatoriu, însă are o pondere politică. În decembrie 2023, prin votul a peste trei sferturi din cele 193 de state membre ale ONU, Adunarea a cerut un armistiţiu umanitar imediat în conflictul dintre Israel şi Hamas, reaminteşte Reuters.
Războiul din Gaza a început după ce gruparea islamistă Hamas a atacat în 7 octombrie anul trecut Israelul, unde a ucis circa 1200 de oameni, majoritatea civili, şi a luat 235 de ostatici. Riposta israeliană, la început prin bombardamente, apoi şi printr-o ofensivă terestră, a dus la pierderea a circa 29.000 de vieţi în rândul palestinienilor.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XE bine ca au drept de veto fix cei care produc si vand cele mai multe arme, adica fix cei care castiga cel mai mult de pe urma razboaielor pot sa se opuna incetarii razboaielor…
Normal ca blocheaza, industria de armament trebuie sa aiba castiguri mari. Ucraina trebuie sponsorizata. Sa-i bata Dumnezo de criminali !
-
Eule,
Ai rostit lozinca si te-ai dus… -
Vezi sa nu faci infarct de ciuda…gunoiule !
-
Stai chill, lepra. Nu ai tu norocul asta, poate doar la tine in familie.
-
-
Sa nu uit ! la fel procedeaza si Rusia , vinde arme prin tarile din lumea a treia din africa si pe urma se erijeaza in aparatori ai libertatii !
-
Sa nu uiti, lepra ? Vad ca ai uitat de cand ti-am spus sa-ti pui alt user-name. Cica “sa nu uit”. 🙂 Pai nici numele nu il mai tii minte, bubosule !
-
Cum de nici o tara din lume inafara de SUA nu cere hamasului sa elibereze ostaticii? Cu ce sunt mai vinovati civilii Israelieni decat cei arabi? De ce nu sunteti drepti, nicu si “eu”? Ni vi s-ar parea normal ca civilii Israelieni sa fie eliberati in schimbul incetarii focului?
-
Israhell nu are niciun interes sa elibereze ostaticii. Aia sunt deja considerati jertfa pe altarul lui Satanyahu si gata.
Citeste despre directiva Hanibal si vei vedea ca armata israelului a ucis mare parte din cei 1400 de israelieni in ziua atacului luptatorilor Hamas.-
Scoti pe gura ceea ce altii scot pe partea dorsala
-
Da. A scos rahat pe gura si ti-a intrat tie in cap prin urechi. Na, mai scoate-l de acolo daca poti…
-
“Eu” care apare cu straie de “mda”…..dar tot un rahat mare !
-
Vezi ca ti-ai gresit userul, cioloveceule. Sau au inceput sa se manifeste si la tine multiplele personalitati pe care le are balbaila cocodoblegul cel olog?
-
-
-
mda, ti-e sufletul plin de ura impotriva poporului ales al Lui Dumnezeu…Vai de tine. Crezi minciuni, spui minciuni si probabil ca traiesti o mare minciuna. Imi pare sincer rau ptr tine. Intoarce-te la Domnul Isus Mesia, pocaieste-te sin El iti va ierta pacatele si-ti va salva sufletul.
-
Ma , tu esti Pastor ? Parca asa te descriu indemnele tale ! Cica ” poporul ales”. Probabil, dar nu cu actuala guvernare criminala !
-
-
@mda, matale pari mai hamas decât cei din Hamas.
-
-
De ce te legi de mine, franzela ? Am spus eu ca sunt contra eliberarii ostaticilor ? Am spus eu ca sunt PENTRU continuarea genocidului in Gaza ?
-
Tu spui doar Heil Putin!
-
Spun cum si ce vreau.
-
Spune “la revedere” si interneaza-te.
-
Ăsta nu se internează de bunăvoie deoarece nu are conștiința bolii, ci trebuie luat pe sus 😁
-
Poti sa vii sa o iei “pe sus”, chiar te rog.
-
Din nou te identifici și valorizezi doar prin organ, stimabile. Păi cam atât valorezi…😁
-
-
-
Cand se vor prinde toti ca USA tipareste $$$$$$$$$$$$$$$$$ fara numar atunci va fl priceput momentul cand USA a avut bani sa cumpere politicieni si servicii secrete.
-
Atunci când vor înțelege că maestrul artei în cauză e Rusia putinista, fiica legitimă a URSS-ului stalinist.
Daca nu ajunge TRUMP presedinte tot asa o sa fie ……………..
-
Pentru tine Trump pare un fel de Mesia gras, blond și tembel.
Nu uita să faci trei cruci și trei plecăciuni în fața icoanei cu Sf. Donald, înainte să ieși din casă.
Pare că putiniștii de serviciu ori nu au citit întreg articolul, ori nu au priceput mare lucru. Mai recitiți-l odată, stimabililor, cu dicționarul în mână, și poate pricepeți și voi ceva.