Propunerea de reformă, făcută de grupul de lucru al OMS privind finanţarea sustenabilă, ar creşte contribuţia anuală permanentă a fiecărui stat membru, potrivit unui document al OMS, relatează Reuters.
Propunerea solicită ca procentul contribuţiilor obligatorii ale statelor membre să crească treptat începând cu 2024, astfel încât acesta să reprezinte jumătate din bugetul de bază de 2 miliarde de dolari al agenţiei până în 2028, faţă de mai puţin de 20% în prezent, se arată în document.
Planul face parte dintr-un proces de reformă mai amplu, urgentat de pandemia COVID-19, care a evidenţiat limitele puterii OMS de a interveni la începutul unei crize.
Totuşi, potrivit surselor Reuters, guvernul american se opune reformei în forma propusă. În schimb, face presiuni pentru crearea unui fond separat, controlat direct de donatori, care ar finanţa prevenirea şi controlul urgenţelor sanitare.
OMS a confirmat că în prezent nu există un consens în rândul statelor membre şi a declarat că discuţiile vor continua probabil până la reuniunea anuală din luna mai a Adunării Mondiale a Sănătăţii, cel mai important organism decizional al agenţiei.
Criticii sistemului actual spun că finanţarea voluntară din partea statelor membre şi a organizaţiilor caritabile, cum ar fi Fundaţia Bill şi Melinda Gates, obligă OMS să se concentreze asupra priorităţilor stabilite de finanţatori şi o face mai puţin capabilă să critice membrii atunci când lucrurile nu merg bine.
Un oficial european a declarat pentru Reuters că planul american “provoacă scepticism în rândul multor ţări” şi a afirmat că crearea unei noi structuri controlate de donatori, mai degrabă decât de OMS, ar slăbi capacitatea agenţiei de a combate viitoarele pandemii.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XBravo SUA…asa va vreau
-
Sa controleze pana si OMS ?? Bravo tie, prostule…asa te vrei!
-
..,de ce ma faci prost ca si pe tine?
-
Scuze, am gresit commentul ,eram pe alt site si din greseala ti-am trimis mesajul catre tine…scuze,inca o data,prietene !
-
-
Or fost stresati si vor si ei o marire de salar…
OMS este sub papucul chinezilor, e normal că SUA nu vrea sa de-a și mai mulți bani. Sa dea China!
-
Organizația Mondială Supusă Partidului Comunist Chinez!