Un avion care transporta 126 de persoane a luat foc după ce a fost nevoit să aterizeze forţat pe Aeroportul Internaţional din Miami din cauza unei defecţiuni la trenul de aterizare faţă.
Zborul Red Air venea marţi din Republica Dominicană, iar la aterizare a derapat pe pistă, a rupt un turn de comunicaţii şi s-a oprit pe iarbă. În urma impactului, nasul avionului s-a făcut bucăţi şi aripa stângă a luat foc.
🚨VIDEO: Plane catches fire at Miami International Airportpic.twitter.com/iEJhjCYsaB
— Breaking News (@NewsJunkieBreak) June 22, 2022
Pasagerii au fost evacuaţi pe aripa dreaptă a avionului şi au fugit către clădirile aeroportului. Trei persoane au fost transportate la spital pentru a primi tratament, dar rănile au fost uşoare.
„Am crezut că o să mor, de fapt. Era un bătrân lângă mine şi îl îmbrăţişam. A fost oribil. Ne ciocneam dintr-o parte în alta şi toate ferestrele parcă se spargeau şi apoi totul e bine. Oamenii au început să fugă, iar eu parcă am sărit şi am început să fug”, a declarat Paola Garcia pentru CBS Miami.
Oficialii aeroportului au declarat într-un mesaj pe Twitter că prăbuşirea trenului de aterizare din partea din faţă a aeronavei pare să fie cauza incendiului.
Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor a anunţat că o echipă va investiga accidentul.
SURSA: MEDIAFAX
Trimite articolul
XCum adica s-a prabusit? A avut o aterizare fortata, de urgentq. Cu dificultati. Da aia nu e prabusire, e un secenariu pt care pilotii sunt pregatiti.