AUSTRIA. Temperaturile din octombrie în Europa au fost cele mai ridicate din istorie, a anunţat marţi Serviciul Copernicus privind schimbările climatice (C3S) al Uniunii Europene, atingând aproape 2 grade Celsius peste perioada de referinţă 1991-2020.
„Consecinţele grave ale schimbărilor climatice sunt foarte vizibile în prezent şi avem nevoie de acţiuni ambiţioase în domeniul climei la COP27 pentru a asigura reducerea emisiilor în vederea stabilizării temperaturilor”, a declarat directorul adjunct al C3S, Samantha Burgess. Perioada a adus temperaturi zilnice record în Europa de Vest şi o lună octombrie record de căldură pentru Austria, Elveţia şi Franţa, notează AFP. De asemenea, luna trecută au fost doborâte recorduri în mari părţi ale Italiei şi Spaniei. „Canada a înregistrat o căldură record, iar căldură mult mai mare faţă de medie a fost şi în Groenlanda şi Siberia”, a precizat C3S. Temperaturi mai scăzute faţă de medie au fost înregistrate în Australia, în estul îndepărtat al Rusiei şi în părţi din vestul Antarcticii. Vestea vine în contextul în care liderii mondiali se reunesc în Egipt pentru discuţii cu miză mare pe tema climei, confruntându-se cu apeluri de reducere urgentă a emisiilor pentru a evita noi calamităţi climatice. Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a ONU a subliniat creşterea dramatică a ratei de încălzire globală, indicând-o drept cauză pentru creşterea nivelului mării, topirea gheţarilor, ploile torenţiale. Pământul s-a încălzit cu peste 1,1 grade Celsius de la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar aproximativ jumătate din această creştere a avut loc în ultimii 30 de ani.sursa: MEDIAFAX
Trimite articolul
XHai sa ne vindem toti avioanele private si yahturile ca sa salvam planeta. Ce ziceti, va bagati??? parca vad ca nici un aradean nu-i interesat… Numa gura-i de voi…