„În şapte săptămâni vom avea un acord cu Uniunea Europeană”, a declarat premierul într-un interviu pentru postul BBC, în încercarea de a calma temerile că negocierile pe această temă vor dura mai mult.
UE a oferit Marii Britanii o perioadă de tranziţie statu-quo post-Brexit până la finalul anului 2020.
Ambele părţi doresc să ajungă la un acord pe această temă până la finalul lunii martie, însă există diferenţe în legătură cu unele prevederi, fapt ce ar putea cauza întârzieri.
Marea Britanie şi UE se contrazic în privinţa drepturilor cetăţenilor europeni după Brexit, Theresa May a avertizând, joi, că europenii care vor veni în Marea Britanie după Brexit ar putea să-şi piardă unele drepturi, indicând un dezacord cu Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, Bruxellesul solicită ca cele trei milioane de cetăţeni europeni din Marea Britanie să rămână eligibili pentru aceleaşi drepturi, până la sfârşitul perioadei de tranziţie. Însă Theresa May a sugerat că europenii care sosesc în Regatul Unit după luna martie 2019 vor fi trataţi în mod diferit.
SURSA: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!