Focuri în aer liber
În multe locuri din întreaga lume, se aprind focuri pentru a sărbători sosirea Anului Nou. În Ecuador aceasta reprezintă arderea unor simboluri întruchipând anumite personaje. În Brazilia, pe bulevardul Paulista sunt aprinse focuri în aer liber la miezul nopții. Într-o astfel de sărbătoare, focurile de artificii sunt vestitoarele Noului An.
Pâinea de Anul Nou
În Grecia o pâine specială numită „Vasilopita” este servită de Revelion. Un bănuț se ascunde în interiorul acesteia când se pune la cuptor. Pâinea se taie exact la miezul nopții și cine primește bucata cu premiul va avea noroc în anul care vine.
Cadouri
Nu este un lucru neobișnuit ca, de Revelion, să se facă și să se primească diferite cadouri. În Franța se marchează sărbătoarea numită „le Réveillon” cu alimente de lux, șampanie și cadouri. În Turcia, cadourile sunt schimbate în timpul unei sărbători a alimentelor tradiționale turcești.
12 boabe de struguri
În Spania există tradiția de a se mânca 12 boabe de struguri la miezul nopții de Revelion. Fiecare reprezintă o lună din anul ce urmează. În funcție de cât de dulce este așa va fi și luna respectivă: mai bună sau mai dificilă.
Îmbrăcămintea
În lume se observă obiceiuri diferite în ceea ce privește îmbrăcămintea purtată de Revelion. În Filipine se poartă haine cu cercuri/buline. În Venezuela, cei care își caută sufletul pereche poartă lenjerie roșie. În Ecuador se spune că lenjeria galbenă aduce optimism în anul următor.
Superstiții
În Filipine se spune că aruncarea monezilor la miezul nopții semnifică creșterea veniturilor. În Mexic se întâlnesc mai multe superstiții: scoaterea bagajelor afară pentru călătorii bune în anul ce vine și agățarea unor figurine în formă de oaie pe clanța ușii pentru prosperitate.
Noaptea Albă
În unele credințe creștine, Anul Nou mai este denumit și Noaptea Albă, atunci când comunitățile se adună pentru a aduce mulțumiri și rugăciuni pentru anul ce urmează. Obiceiul își are rădăcinile în anul 1732, dar i-a fost acordată o importanță deosebită în rândul sclavilor din America, când în 1863 au așteptat, de 1 ianuarie, zorii eliberării.
Șampania
Se pare că în întreaga lume cea mai populară băutură de Revelion este șampania. Peste tot în Europa și în America este însoțită de un toast. În Rusia o băutură din vodcă, suc de lămâie și apă de la robinet este denumită „apă murdară” și se bea pentru a opri ghinionul.
Sărutul
Se obișnuiește ca oamenii să se sărute la miezul nopții de Revelion. Poate fi considerat un gest romantic, dar este, de asemenea, un salut pentru Anul Nou între persoane ce își urează un an fericit, cu sănătate și noroc. Mai poate semnifica, între parteneri, un an plin de afecțiune.
Aruncarea unui obiect
De peste 100 de ani a fost păstrată tradiția de a se arunca o minge în Times Square, New York. Este cel mai cunoscut obicei de a arunca ceva la miezul nopții de Revelion. Acest lucru se întâmplă și în Hong Kong, Sydney, Rio de Janeiro, San Antonio și Sacramento, California. În alte locuri se aruncă diverse lucruri pentru a marca Anul Nou: în Easton, Maryland – un crab, în Atlanta, Georgia – o piersica, în New Orleans – o oală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!