SUA. Jeremy Story, șeful poliției din acest oraș situat în statul New Mexico, a descris într-o conferință de presă o „uriașă scenă a crimei” și o „altercație între două grupuri de persoane care a degenerat în schimburi de focuri”.
„A fost o adunare de mașini într-un parc”, unde au fost prezente aproximativ 200 de persoane, a adăugat el, precizând că cele două grupuri avuseseră „probleme înainte” și că „totul s-a agravat în cursul nopții”.
La fața locului au fost găsite aproximativ 60 de cartușe. Doi tineri de 19 ani și-au pierdut viața, precum și un băiat de 16 ani.
Persoanele rănite au vârste cuprinse între 16 și 36 de ani.
Până în prezent, nu au fost efectuate arestări.
„Cer comunității să se unească, să rămână puternică și unită în timp ce încercăm să ne vindecăm și să facem față acestui eveniment tragic”, a declarat primarul din Las Cruces, Eric Enriquez, la conferința de presă.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!