SUA. Un spectator a fost ucis şi alţi doi grav răniţi de focuri de armă în cursul unui miting al candidatului republican la prezidenţialele americane, Donald Trump, a indicat sâmbătă serviciul de protecţie a personalităţilor politice, Secret Service, într-un comunicat publicat pe X, transmite AFP. Focurile de armă au fost auzite la ora 18:15 (22:15 GMT), atacatorul „trăgând de mai multe ori dintr-o poziţie ridicată”, potrivit comunicatului.
Donald Trump, care tocmai îşi începuse discursul cu una dintre tiradele sale obişnuite asupra migranţilor, despre care îl acuză pe succesorul său democrat că le-a permis să intre masiv în ţară, a fost imediat doborât la pământ de agenţii Secret Service.
Din public au izbucnit strigăte de groază. După câteva clipe, Donald Trump s-a ridicat, cu părul în dezordine şi fără şapca sa roşie, înconjurat de agenţi. „Lăsaţi-mă să-mi iau pantofii”, a fost auzit el spunându-le.
Apoi el a fost escortat de pe estradă la maşina sa, ridicând pumnul în aer de mai multe ori sfidător, în aplauzele susţinătorilor săi.
„Am văzut mulţi oameni aruncându-se la pământ, părând confuzi. Am auzit focurile de armă, a răsunat ca ceva între petarde şi un pistol de calibru mic”, a declarat pentru AFP la faţa locului un simpatizant, John Yeykal.
Biroul Federal de Investigaţii din SUA a confirmat că focurile de armă care l-au vizat sâmbătă pe Donald Trump la un miting de campanie în Pennsylvania au fost cu adevărat „o tentativă de asasinat”, relatează AFP şi Reuters. „În această seară am asistat la ceea ce numim o tentativă de asasinat asupra fostului nostru preşedinte Donald Trump”, a declarat un oficial al FBI, Kevin Rojek într-o conferinţă de presă.
„Nu există loc pentru violenţă politică în democraţia noastră”, a reacţionat şi fostul preşedinte democrat Barack Obama.
Liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, s-a declarat îngrozit.
Donald Trump este în siguranţă, a anunţat la scurt timp un purtător de cuvânt al Secret Service, însărcinat cu securitatea preşedinţilor şi foştilor preşedinţi, în timp ce echipa sa de campanie a dat asigurări că este teafăr şi este „examinat într-o structură medicală” la faţa locului.
Presupusul autor al focurilor de armă de la mitingul lui Donald Trump se afla în afara incintei în aer liber unde avea loc mitingul, a declarat la postul CNN procurorul comitatului Butler din statul Pennsylvania (nord-est), Richard Goldinger, citat de AFP. „Nu ştiu cum a ajuns în locul unde se afla, dar era în afara incintei”, a declarat procurorul, adăugând că nu are informaţii despre identitatea sa.
„Am fost lovit de un glonţ care mi-a străpuns partea superioară a urechii drepte”, a scris Donald Trump pe platforma sa, Truth Social.
Preşedintele Biden s-a declarat uşurat să afle că Trump este teafăr şi în siguranţă, afirmând că „în America, nu există loc pentru acest tip de violenţă”.
A fost ultimul miting al lui Donald Trump înainte de Convenţia republicană unde urmează să fie nominalizat oficial drept candidat al Partidului Republican în faţa preşedintelui democrat în exerciţiu, Joe Biden, la alegerile din noiembrie.
Donald Trump intenţionează în continuare să meargă la Convenţia republicană de săptămâna viitoare, în cursul căreia urmează să fie desemnat oficial candidat al dreptei la preşedinţie, a anunţat echipa sa, notează AFP. „Preşedintele Trump se simte bine şi aşteaptă cu nerăbdare să vi se alăture la Milwaukee”, în statul Wisconsin, unde va avea loc acest important eveniment în perioada 15-18 iulie, au anunţat echipa sa de campanie şi Partidul Republican într-un comunicat.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XAsa ii trebue daca vorbeste prostiii.
-
După capul tău și tu meriți ucis pentru că debitezi prostii.
Eu însă cred ca la vorbe se răspunde tot cu vorbe.
Desi Trump este un necugetat cu tendinte extremiste majore, impuscarea sa de catre vreun alt dezechilibrat ca el, doar ca din alta tabara, nu este solutia. Crimele nu sunt solutia intr-o democratie. Crimele merg frumos in statele totalitare. Problema-i ca lumea e plina de dezaxati, iar destui au acces la arme. Mergand mai departe, unii dezaxati au acces la arme personale si isi ucid vecinul sau sotia, pe cand alti dezaxati au acces la arme de distrugere in masa si pornesc invazii
-
Necugetat, da. Dar este o mare speranta sa contribuie decisiv la terminarea razboiului din Ucraina, “taind macaroana” descreieratului de la Kiev. Deci, ca majoritatea romanilor, dorim pace, dar cu Biden nu vine asa ceva, numai nenorociri.
-
Nu fi sigur ca Trump va incheia razboiul. Spre deosebire de Rusia, SUA sunt o democratie, iar presedintele nu are puteri depline, nu e un dictator. Declaratiile lui Trump trebuie luate intotdeauna cu un grad de scepticism. Iar intre nebunul psihopat de la Kretinomlin si actorul de la Kiev, voi alege actorul, care, desi are pacatele sale, macar isi apara tara, nu-i invadeaza pe altii.
-
De ce nu macaroana descreieratului de la Moskova ?
Dar si macaroana ta poate intra in calcul ! -
Ti se pare ca este razboi in Romania? Arti face orice sa atrageti eu in razboi. Mai greu. Invatati rusa mai bine.
-
Pt cetatean: atunci cand un dictator invadeaza o alta tara, nu tai macaroana celui care e invadat tai macaroane celui care a invadat. Iar prin acest raspuns ai dovedit ca nivelul tau de educatie este departe de a unui om, e a unui “ceva” intr-o lume de oameni.
-
SUA întra glorios în război civil.
Trist și tragic.
parca am revazut scenele cu Kenedy, pariez ca si in cazul lui Oswald ca tragatorul nu va ajunge la un proces public, ci va fi executat. Serviciile stiu de ce…
pentru lucrurile care face si zice o sa moara din cauza astea, merita Trump sa moara
-
Dupa nik-name-ul folosit de tine, nu m-as mira daca te calca masina… in casa. 🙂
-
Super replica. Acuma se screme sa gaseasca un raspuns “inteligent”. Vine cu ceva prostie mai mare
-
”bineAntales”…ziceam eu ca esti moldovean. Ce cauti p-aici analfabetule?
-
Uite un raspuns intelijent : visati mai departe, poate treceti de varianta SF. 🙂
-
-
dute uitate in oglinda si dati 2 palme aninime!!!
-
Limba romana stalcita in gura unui orc…
-
-
Nici nu mai are rost sa faca campanie Joska , nu mai are nici o sansa. Comunistii intra in fibrilatii.😅😅😅😅😅😅
-
Moldoveanco tu vorbești de “comuniști “? Voi care de 34 de a-mi votați psd urmașul pcr ,într-una, iar rezultatele se văd: cea mai subdezvoltate regiune,cea mai mate rată a abandonului școlar,cel mai mare șomaj din țară dar conduceți la consumul de Mona !!!
Fico a fost. Trump este acum. Cine urmează?
-
Oricine care e PATRIOT NU GLOBALIST
-
Moș Crăciun e următorul pe listă