“Acuzaţii au promovat pornografia infantilă în mod intenţionat şi în scopuri comerciale şi au făcut uz de această imagine pentru a se promova pe ei înşişi şi muzică lor pe seama lui Spencer”, se arată în denunţul înaintat unui tribunal din California şi preluat de presa americană.
În denunţ se subliniază că pârâţii au beneficiat şi continuă să beneficieze de pe urma “comercializării exploatării sexuale” a lui Spencer Elden.
Printre cei chemaţi în judecată se numără Dave Grohl şi Krist Novoselic, care, alături de regretatul Kurt Cobain (1967-1994), au făcut parte din trupa Nirvana.
Denunţul îl vizează şi pe Kirk Weddle, fotograful care a realizat coperta albumului “Nevermind”, precum şi pe Courtney Love, moştenitoarea averii lui Cobain.
În mod curios, plângerea îl vizează şi pe Chad Channing, fostul baterist al trupei Nirvana, care a părăsit formaţia în 1990, înainte de lansarea albumului “Nevermind”.
Spencer Elden doreşte să fie despăgubit pentru “daunele pricinuite, pe care le va suferi întreaga sa viaţă”.
Coperta albumului “Nevermind” este considerată una dintre cele mai emblematice din istoria rockului şi înfăţişează un bebeluş în pielea goală care înoată într-o piscină în căutarea unei bancnote de un dolar.
De-a lungul vremii, Elden a recreat celebra imagine cu diferite ocazii, precum cea din 2016, când s-a împlinit un sfert de secol de la lansarea “Nevermind”.
Elden şi-a exprimat şi cu alte ocazii nemulţumirea pentru faptul că este legat de imaginea acestui album.
Depresia, furia şi deznădejdea, portretizate de Nirvana în “Nevermind”, au plasat albumul pe primul loc în clasamentul vânzărilor şi au adus stilul grunge la apogeu. “Nevermind” s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XFaptul ca cere bani pentru acea imagine inocenta, acest Spencer Elden este cel ce face pornografie infantila in momentul de fata!
-
Hai sa fim seriosi, ca de atatia ani putea sa ii dea in judecata de 1k ori…
Sa-si dea in judecata atunci si parintii ca au fost de acord cu folosirea fotografiei…