Anunţul a fost făcut miercuri de ministrul ucrainean pentru integrare europeană, Olga Stefanişina, într-o intervenţie la televiziune în care a vorbit despre problema minorităţilor, unul dintre punctele asupra căruia Comisia Europeană a cerut Ucrainei să facă progrese, deşi a recomandat mai devreme lansarea negocierilor de aderare cu Kievul.
“Le-am dat o foaie de parcurs detaliată cu privire la cum vedem soluţia în faţa obiecţiilor guvernului ungar”, a spus Stefanişina, adăugând că Kievul se află în contact permanent cu Budapesta pentru a rezolva disputa.
Comisia Europeană a evaluat miercuri pozitiv reformele efectuate de Ucraina în materie de stat de drept şi combatere a corupţiei, dar a cerut Kievului îmbunătăţiri rapide ale legii privind folosirea limbilor minorităţilor naţionale în sistemul de învăţământ şi în spaţiul public, conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia.
Consilierul politic al premierului ungar Viktor Orban, Balazs Orban, a reafirmat miercuri că nouă versiune a legii care reglementează drepturile şi folosirea limbilor minorităţilor naţionale, adoptată în septembrie, “le face viaţa mai grea maghiarilor” în Ucraina, “mai ales în educaţia copiilor”. Ungaria “nu poate sprijini integrarea europeană a Ucrainei dacă această lege este în vigoare”, a avertizat oficialul ungar.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XIata ce mult inseamna consecventa in anumite domenii in ce ii priveste pe unguri,dar si capacitatea de a dialoga a ucraiienilor,nici unii nici altii nefiind usa de biserica in Europa; ar fi bine ca si altii sa invete…
-
Adică, dialog cu gunoaie, doar Ursula le vede aur …
-
Uite ca si noi incercam sa avem un dialog cu tine, Nelutzo, desi esti exact cum ii descrii tu pe ucraineni.
-