Ucraina. Potrivit declaraţiilor sale consemnate de AFP, după ce a fost primit de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, „Norvegia va furniza Ucrainei sprijin militar, politic, financiar şi umanitar pe termen lung”.
„Acordul demonstrează angajamentul nostru politic clar de a continua să susţinem Ucraina, aşa cum facem de când a început atacul brutal şi la scară mare al Rusiei, în urmă cu peste doi ani”, a adăugat şeful diplomaţiei norvegiene într-un comunicat.
Textul urmează să fie semnat şi făcut public la viitoarea întâlnire a lui Zelenski cu premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store. Nu s-a stabilit încă data evenimentului, precizează comunicatul.
Ucraina încearcă să îşi consolideze alianţele cu partenerii occidentali, în timp ce forţele ucrainene sunt în dificultate pe front, în faţa celor ruse. Până acum, Ucraina a semnat acorduri bilaterale de securitate cu circa zece state, printre care Franţa, Germania şi Regatul Unit.
Norvegia, membră NATO, are graniţă cu Rusia în regiunea arctică şi s-a angajat deja să acorde Ucrainei un ajutor civil şi militar în valoare de 75 de miliarde de coroane (6,5 miliarde de euro) în perioada 2023-2027, reaminteşte AFP.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XUrmeaza cu Papua-Noua Gunoaie.
-
Voi, orcalaii si ciolovecii, sorbiti cu evlavie orice gunoaie si rahaturi emanate de la Kretinomlin
-
Crezi tu ca rusii au mediat acordul asta? Eu nu cred…
-