Un elicopter al Organizaţiei Naţiunilor Unite s-a prăbuşit vineri dimineaţă în timp ce survola provincia Kivu de Nord din estul Republicii Democrate Congo, au anunţat reprezentanţii Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU.
Elicopterul serviciului aerian umanitar al Naţiunilor Unite, gestionat de PAM, s-a prăbuşit în apropierea oraşului Goma.
La bord nu se aflau pasageri, iar trei membri ai echipajului au fost răniţi, au declarat cei de la agenţia umanitară pentru Reuters. Autorităţile nu au stabilit cauza incidentului.
Opt membri ai forţelor de menţinere a păcii au fost ucişi în martie, când un elicopter al ONU s-a prăbuşit în zona Tshanzu, în Kivu de Nord. Elicopterul respectiv se afla într-o misiune de recunoaştere şi armata congoleză susţine că a fost doborât de rebeli.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!